Beta-blocantele, unul dintre cele mai frecvent prescrise medicamente pentru bolile de inimă, ar putea să nu fie atât de eficiente pentru anumiți pacienți pe cât credeau experții, au raportat cercetătorii de la NYU School of Medicine, New York, în JAMA (Journal of the American Medical Association).
Beta-blocantele sunt cunoscute pentru a ajuta persoanele cu inima grav afectată de atacuri de cord, precum și pacienții cu insuficiență cardiacă. Cu toate acestea, beta-blocantele sunt prescrise în mod obișnuit pacienților stabili, cu anumiți factori de risc, dar ale căror inimi nu sunt atât de fragile, inclusiv:
- Persoane cu un risc ridicat de a dezvolta boli de inimă
- Pacienți cu CAD (boală coronariană); arterele lor sunt blocate, dar nu au avut un atac de cord
- Persoane care au supraviețuit unui atac de cord, chiar dacă afectarea inimii nu a fost considerabilă
Șef de echipă, Sripal Bangalore, M.D., M.H.A. și colegii săi au constatat că beta-blocantele nu oferă niciun beneficiu pentru aceste trei subgrupuri de pacienți.
Autorii au scris că atunci când pacienților cu factori de risc de CAD (boală coronariană) doar, atac de cord anterior sau o boală coronariană fără atac de cord li s-au prescris beta-blocante, aceștia nu au avut un risc mai mic de deces cardiovascular, accident vascular cerebral non-fatal sau atac de cord non-fatal.
Cercetătorii au scris:
„Tratamentul cu beta-blocante rămâne standardul de îngrijire pentru pacienții cu boală coronariană, în special atunci când aceștia au avut un infarct miocardic . Dovezile provin din studii relativ vechi efectuate după un infarct miocardic, dintre care cele mai multe sunt anterioare reperfuziilor moderne sau terapiei medicale, precum și din studii privind insuficiența cardiacă, dar au fost extrapolate pe scară largă la pacienții cu boală coronariană și chiar la pacienții cu risc ridicat de boală coronariană, dar fără o boală coronariană stabilită.
Nu se știe dacă aceste extrapolări sunt justificate. Mai mult, nu se cunoaște eficacitatea pe termen lung a acestor agenți la pacienții tratați cu terapii medicale contemporane, chiar și la pacienții cu IM anterior.”
Dr. Bangalore și echipa și-au propus să determine dacă există o legătură între utilizarea beta-blocantelor și rezultatele cardiovasculare pe termen lung.
Ei au efectuat un studiu observațional și au adunat date din registrul Reduction of Atherothrombosis for Continued Health (REACH). 44.708 pacienți din registru au îndeplinit criteriile pe care cercetătorii le căutau pentru studiu. 31% (14.043 de pacienți) dintre aceștia avuseseră un atac de cord anterior, 27% (12.012) aveau boală coronariană fără atac de cord, iar 42% (18.653) aveau doar factori de risc de boală coronariană.
Ei au vrut să vadă ce efect ar putea avea terapia cu beta-blocante asupra decesului cardiovascular, atacului de cord non-fatal sau accidentului vascular cerebral non-fatal – rezultatul primar al studiului. Rezultatul secundar a fost rezultatul primar + spitalizare pentru evenimente aterotrombotice sau o procedură de revascularizare. Pacienții au fost urmăriți la jumătatea perioadei, la 44 de luni. 21.860 din cei 44.708 pacienți au fost incluși în analiza de potrivire a scorului de propensiune.
Bangalore a spus:
„Am arătat în studiul nostru că, dacă aveți un atac de cord și luați beta-blocante timp de un an, probabil că veți avea beneficii. Dar întrebarea este, cât timp după un atac de cord ar oferi beta-blocantele un beneficiu? Uniunea Europeană spune că se folosesc aceste medicamente pe termen lung doar la pacienții cu insuficiență cardiacă. Liniile directoare americane spun să continuăm să le luăm timp de cel puțin trei ani după un atac de cord.”
Mai jos sunt câteva dintre rezultatele studiului:
- În grupul de pacienți care au suferit un atac de cord anterior nu a existat nicio diferență semnificativă între cei care au luat beta-blocante și cei care nu au luat beta-blocante:
– 16,93% pentru cei care au luat beta-blocante față de 18,6% pentru cei fără beta-blocante pentru rezultatul primar
– 30,96% pentru cei care au luat beta-blocante față de 33,12%, respectiv pentru rezultatul secundar
- În grupul de boală coronariană fără atac de cord nu a existat o diferență semnificativă nici între cei care au luat beta-blocante și cei fără beta-blocante. De fapt, pentru rezultatul secundar, pacienții cu beta-blocante s-au descurcat puțin mai rău:
– 12,94% față de 13,55%, respectiv pentru rezultatul primar
– 30,59% față de 27,84%, respectiv pentru rezultatul secundar și spitalizare (pacienții cu beta-blocante s-au descurcat mai rău)
- În grupul „Risk Factors Alone” cei cu beta-blocante s-au descurcat mai rău pentru rezultatul primar
– 14,22% față de 12,11%, respectiv pentru rezultatul primar
– 20,01% față de 20.17% respectiv pentru rezultatul secundar
Printre cei care au avut un atac de cord în ultimele douăsprezece luni, cei care au luat beta-blocante au fost legați de o incidență mai mică a rezultatului secundar.
Autorii au concluzionat:
„În rândul pacienților înscriși în registrul internațional REACH, utilizarea beta-blocantelor nu a fost asociată cu o rată mai mică a evenimentelor cardiovasculare la 44 de luni de urmărire, chiar și în rândul pacienților cu antecedente de IM. Sunt justificate cercetări suplimentare pentru a identifica subgrupurile care beneficiază de tratamentul cu beta-blocante și durata optimă a tratamentului cu beta-blocante.”