Această specie este larg răspândită în nordul Americii de Sud. Aria sa de răspândire se întinde în Brazilia, Guianele, Surinam, Venezuela, Columbia, Ecuador și Peru. Anghila electrică locuiește în apele liniștite și lente ale lacurilor de tip „ox-bow”, ale cursurilor de apă, ale bălților și ale pădurilor inundate ale râurilor Amazon și Orinoco, preferând canalele laterale, dar trăind și mai departe în interior.
Ambele râuri în care trăiesc acești pești sunt supuse unei fluctuații naturale de apă determinată de modelele de precipitații, ceea ce duce la două anotimpuri distincte: umed și uscat. Cele două anotimpuri aduc schimbări drastice în habitatul disponibil pentru anghilele electrice.
În timpul sezonului ploios, râurile se umflă, reconectând lacurile și iazurile pe măsură ce pădurile sunt inundate. Anghilele electrice tinere se dispersează și se extind în noi teritorii. Pe măsură ce apa se retrage în sezonul uscat, grupuri mari de pești se izolează în bălțile și cursurile mai mici care rămân.
Apa din aceste zone este slab oxigenată, dar anghilele electrice sunt special adaptate pentru a prospera în acest mediu. Ele sunt obligate să respire aer, ceea ce înseamnă că ies la suprafață pentru a lua aer periodic. Gurile lor sunt puternic vascularizate cu pliuri care măresc suprafața, permițându-le să respire aer, în loc să încerce să își satisfacă nevoile de respirație prin branhii în apele calde și anoxice.
În timpul sezonului uscat, anghila electrică este, de asemenea, expusă unui risc mai mare din partea prădătorilor, cum ar fi mamiferele mari, care vânează din afara apelor de mică adâncime pe care le locuiește. Deoarece există puțin spațiu pentru a se retrage, peștele este adesea forțat să se apere singur.
Apa conduce eficient electricitatea, oferind o suprafață largă pentru aplicarea șocului de către anghila electrică. Acest lucru înseamnă că un impuls electric livrat prin apă poate să nu fie la fel de dureros pentru un prădător mare ca unul livrat în afara apei. Ca atare, o anghilă electrică poate, în schimb, să sară din apă, glisându-și corpul pe lângă un prădător parțial scufundat pentru a-și direcționa direct șocul. Anghila își livrează apoi impulsurile electrice în tensiuni din ce în ce mai mari.