v.
CARTOZIAN.
Curtea districtuală, D. Oregon.
John S. Coke, V. W. Tomlinson, și J. O. Stearns, Jr, toți din Portland, Or., pentru Statele Unite.
McCamant & Thompson, din Portland, Or., și William D. Guthrie, din New York City, pentru pârât.
WOLVERTON, judecător districtual.
Aceasta este o acțiune din partea guvernului pentru anularea certificatului de naturalizare al pârâtului, pe motiv că, la momentul eliberării certificatului său, acesta nu era și nici nu este acum îndreptățit la naturalizare ca cetățean al Statelor Unite.
Acuzatul este un nativ din acea parte a Imperiului Turc cunoscută sub numele de Turcia în Asia, sau Asia Mică, fiind născut în Sivas, care se află în Armenia de Vest, spre Anatolia, și este de sânge și rasă armeană. Se pretinde că nu este o persoană albă liberă în sensul legilor de naturalizare ale Congresului. Nu se aduce nicio acuzație de fraudă, iar singura chestiune care trebuie determinată este dacă pârâtul trebuie clasificat, în scopul naturalizării, ca „persoană albă liberă”, așa cum sunt folosite aceste cuvinte în secțiunea 2169, R. S. (Comp. St. § 4358).
În prezent, este stabilit în mod judiciar că simpla culoare a pielii individului nu oferă un test practic pentru a stabili dacă acesta este eligibil pentru cetățenia americană, deoarece aceasta diferă foarte mult între persoanele de aceeași rasă, „chiar și între anglo-saxoni, variind prin gradații imperceptibile de la blondul deschis la bruneta mohorâtă; aceasta din urmă fiind mai întunecată decât multe dintre persoanele de culoare mai deschisă din rasele brune sau galbene”. Ozawa v. United States, , 197, 43 S. Ct. 65, 69 (67 L. Ed. 199).
Testul este rasial și, în scopul practic al statutului, trebuie aplicat unui grup de persoane în viață care posedă acum în comun caracteristicile necesare pentru naturalizare. Nici nu este unul care să fie determinat în totalitate de cercetarea etnologică și științifică, dar trebuie să satisfacă înțelegerea comună că caracteristicile rasiale sunt acum aceleași, sau suficient de mult pentru a justifica interpreții statutului scris în cuvinte de limbaj comun pentru o înțelegere comună de către oameni lipsiți de știință în clasificarea acestor persoane împreună în categoria statutară ca persoane albe. United States v. Thind, , 209, 43 S. Ct. 338, 67 L. Ed. 616. În definirea tipului de persoană eligibilă pentru cetățenie, instanța folosește acest limbaj:
„Cuvintele din limbajul familiar, care au fost folosite de autorii inițiali ai legii, au fost destinate să includă doar tipul de om pe care ei îl cunoșteau ca fiind alb. Imigrația din acea vreme era aproape exclusiv din Insulele Britanice și din nord-vestul Europei, de unde veniseră ei și strămoșii lor. Atunci când au extins privilegiul cetățeniei americane la „orice străin care este o persoană albă liberă”, trebuie să fi avut în vedere, în mod afirmativ, acești imigranți, os din osul lor, carne din carnea lor și de felul lor. Anii care au urmat au adus imigranți din estul, sudul și mijlocul Europei, printre care slavii și oamenii cu ochi întunecați, cu pielea închisă la culoare, de origine alpină și mediteraneană, iar aceștia au fost primiți ca fiind în mod incontestabil asemănători cu cei care se aflau deja aici și au fost ușor integrați cu ei. Descendenții acestora și alți imigranți de origine similară au fost cei care au constituit populația albă a țării atunci când a fost adoptată secțiunea 2169, care reintroduce testul de naturalizare din 1790; și nu există nici un motiv de îndoială, cu aceeași intenție și semnificație.”
Nu s-a considerat necesar în cazul Thind să se decidă ce oameni de origine asiatică primară, dacă este cazul, se încadrează în cuvintele secțiunii. Gândul curții, vorbind în general, este că fiecare caz individual trebuie să fie determinat pe baza propriilor *920 caracteristici particulare, care trebuie să fie adunate în termenii limbajului de înțelegere comună în regat la momentul adoptării statutului.
Că armenii sunt de neam alpin poate fi cu greu pus la îndoială. Cele mai vechi autorități îi clasifică astfel, precum și cele venite mai târziu. Herodot, cartea 7, c. 73 (Rawlinson’s Translation vol. 4, p. 67), îi clasifică drept frigieni, dar în timpul șederii lor în Europa au purtat numele de brigani.
Potrivit lui Strabon, cartea XI, § 14, există un fel de relație între mezi și armeni, pe de o parte, și tesalieni, pe de altă parte. Strabon a trăit pe la mijlocul secolului I î. Hr.
D. C. Brinton, în lucrarea sa despre rase și popoare, p. 167, spune: „Ultimul său contingent, poporul armean, a fost o ramură a brizilor traci și a ocupat teritoriul lor din Asia Mică în jurul anului 700 î. Hr.”
H. F. B. B. Lynch, Armenia, Travels and Studies, Londra, 1901, vol. 2, p. 67: „Toate dovezile duc la concluzia că ei au intrat în așezările lor istorice dinspre vest, ca o ramură a unei imigrații considerabile de popoare indo-europene, traversând strâmtorile din Europa în Asia Mică și poate venind inițial de la casele lor din stepele de la nord de Marea Neagră.”
W. Z. Ripley, în Races of Europe, p. 448, referindu-se la Von Luschan ca la cea mai competentă autoritate, declară: „În acest caz, nu este vorba de o țară de origine africană, ci de o țară de origine europeană: „Continuitatea rasei alpine de-a lungul Asiei Mici nu poate fi pusă la îndoială.”
Martorul Roland Burrage Dixon spune despre Von Luschan că „a fost unul dintre cei mai remarcabili antropologi ai Germaniei, care a murit anul trecut”. El mai spune că profesorul A. C. Haddon, profesor de antropologie la Universitatea din Cambridge, în lucrarea sa „The Races of Man and their Distribution”, pp. 15, 16, „îi clasifică pe armeni în mod specific ca aparținând rasei alpine, grupându-i cu cevenii din Europa Centrală și cu grupul dinaric din regiunea Balcanilor, pe care îl consideră ca fiind „probabil o ramificație a anatolienilor” și care, în concepția sa, este în esență sinonimă cu armenii.” Dixon, care este el însuși autor și a scris o lucrare intitulată „Istoria rasială a omului”, îi clasifică pe armeni ca fiind „indiscutabil de tip alpin”. Numeroase autorități sunt menționate de el, toate confirmând declarațiile de mai sus ale autorilor menționați.
Martorul Franz Boas, profesor de antropologie la Universitatea Columbia, conferențiar și autor pe această temă, spune: „Grupul alpin este împărțit în zilele noastre în tipul alpin vestic și tipul dinaric”. Dinaric „este derivat de la Alpii Dinarici, sau Alpii Orientali, iar acest termen este preluat de la numele celui mai înalt munte, Dinara.” Acești Alpi sunt situați „la nord-est de Marea Adriatică”. Profesorul Boas, referindu-se în continuare la autorii și scriitorii menționați de Dixon în mărturia sa, îi consideră pe aceștia în întregime de încredere și continuă: „Ponderea autorității a fost atât de mare, încât concluziile lor au fost acceptate fără ezitare, în special dovezile în ceea ce privește originea europeană a armenilor și migrația lor în Asia Mică. Dovezile sunt atât de copleșitoare încât nimeni nu se mai îndoiește de migrația lor timpurie din Tracia peste Hellespont în Asia Mică.”
Deși provincia armeană se află în limitele Imperiului Turc, fiind în Asia Mică, populația acesteia s-a ținut întotdeauna la distanță de turci, kurzi și popoarele aliate, în principal, s-ar putea spune, din cauza religiei lor, deși culoarea ar putea avea ceva de-a face cu aceasta. Tradiția spune că armenii au îmbrățișat foarte devreme, în jurul secolului al patrulea, religia creștină și, de atunci, au aderat în mod constant la credința lor și au pus-o în practică. Oricare ar fi sau ar putea exista o analogie între rasa caucaziană și rasa albă, care ar putea fi de ajutor în prezenta controversă, alianța dintre armeni și caucazienii din Rusia a fost întotdeauna foarte strânsă. Într-adevăr, timp de mai multe generații, poate chiar secole, armenii au ocupat teritorii în Rusia caucaziană, s-au amestecat liber și armonios cu acest popor, iar rasele se amestecă și se contopesc cu ușurință și în mod spontan. Acest lucru este o dovadă puternică a înrudirii dintre cele două tipuri de oameni și a faptului că ambii sunt de origine alpină. Statutul acestor oameni astfel evoluat ar părea să fie practic concludent în ceea ce privește eligibilitatea lor pentru cetățenie în Statele Unite, având în vedere că ei sunt din rasa alpină și așa au rămas până în prezent, fără a se amesteca în mod apreciabil cu rasele mongole sau cu alte rase înrudite.
Dar, pentru a continua ancheta, se poate afirma cu încredere că armenii sunt persoane albe și, mai mult, că ei se amalgamează cu ușurință cu rasele europene și albe.
*921 dr. Paul Rohrbach din Berlin, un savant remarcabil, care a fost timp de opt ani profesor de geografie și economie politică la o academie comercială din Berlin, a călătorit mult în multe țări, inclusiv în Armenia din Asia Mică, și-a făcut o specialitate din studierea istoriei, filologiei și etnologiei, în special cu referire la Rusia, Asia Mică și Orientul Apropiat, și a scris șase sau șapte cărți și un număr de articole în reviste, dă ca fiind experiența sa că linia de culoare nu este trasată împotriva armenilor nicăieri în lume. În ceea ce privește amalgamarea cu rasele albe, el afirmă că există mii și mii de căsătorii mixte între ruși și armeni; nu există nicio prejudecată între aceste rase de oameni. El menționează un armean care a devenit conte în Rusia, căsătorindu-se cu o contesă sau baroneasă rusă, și un misionar armean care s-a căsătorit cu o baroneasă germană. Lărgind sfera de aplicare a răspunsului său, a constatat că armenii se căsătoresc cu albii peste tot.
Martorul Dixon, un erudit profund, în prezent profesor de antropologie la Universitatea Harvard, care a scris mult despre antropologie și etnologie și care a asistat la președintele Wilson în calitate de reprezentant al guvernului pe tema etnografiei în timpul Conferințelor de Pace de la Versailles, dă ca fiind convingerea sa că ponderea autorității este în mod covârșitor în favoarea propunerii că armenii sunt persoane albe și că caucazianul și europeanul, așa cum sunt folosite în vorbirea obișnuită, sunt practic sinonime; cel puțin așa este cazul în uzul curent. El afirmă, de asemenea, că armenii se asimilează cu ușurință cu populația Franței, Germaniei și Rusiei.
Dr. Barton este secretar de externe al American Board of Commissioners for Foreign Missions. El și-a stabilit reședința la Harpoot în septembrie 1885 și a rămas acolo până în vara anului 1892, când s-a întors în această țară. În 1919 a mers din nou, în calitate de șef al expediției de ajutorare din cadrul Near East relief, în Turcia și Armenia, unde a desfășurat activități de ajutorare. În timpul activității sale timpurii în câmpul său de misiune, a pregătit un articol pentru Enciclopedia misiunilor, pe tema „Armenia și armenii”. El mărturisește: „Nu am auzit niciodată să se sugereze că ei nu erau albi. În toate conversațiile cu americanii și străinii, noi i-am considerat întotdeauna ca fiind albi. * * * * Au fost ocazional oameni de culoare care au trecut prin țară, dar ei au fost întotdeauna marcați ca fiind complet deosebiți de armeni, care nu au fost niciodată menționați în niciun fel decât ca fiind albi, niciodată nu au fost considerați în alți termeni decât persoane albe”. Când a fost întrebat: „Având în vedere că termenii „alb” și „persoane albe” sunt folosiți în mod obișnuit și popular în Statele Unite, în Canada și în Europa, i-ați clasifica pe armeni, în opinia dumneavoastră, ca fiind „persoane albe”?”, el a răspuns: „Cu siguranță că da”. Mai târziu, el spune: „În general, se consideră că ei fac parte din clasa alpină a albilor”. Martorul mai afirmă că ei se asimilează cu ușurință cu europenii și cu oamenii din această țară. Din informațiile sale, el cunoaște zece sau cincisprezece armeni din Boston care s-au căsătorit cu soții americane.
Dr. Boas afirmă, după ce a făcut referire la multe autorități în domeniul antropologiei și etnologiei, că „ar fi cu totul imposibil să îi clasificăm ca neaparținând rasei albe.”
M. Vartan Malcolm, care s-a născut în Sivas, Armenia, a fost naturalizat în această țară, este un avocat de renume în New York City și a scris o lucrare despre armenii din America, a fost martor în cazul de față. El a adunat multe statistici cu privire la rasa sa în Statele Unite. El arată că, în conformitate cu recensământul din 1920, în Statele Unite existau atunci 37 647 de armeni născuți în străinătate; 14 047 de persoane albe native, ambii părinți fiind armeni; 1 146 de persoane albe native, unul dintre părinți fiind armean și celălalt nu, ceea ce face un total de 52 840 de persoane. Din același recensământ reiese că numărul armenilor naturalizați este de 10.574. El prezintă, de asemenea, un tabel rezultat în urma unei anchete speciale efectuate asupra a 339 de persoane, scopul fiind acela de a determina amploarea căsătoriilor mixte în rândul armenilor, care arată că 257 dintre aceștia erau căsătoriți, 125 cu fete armene și 132 cu americani albi nativi sau, în câteva cazuri, cu fete de origine irlandeză, germană, elvețiană sau franceză. Este adevărat că aceste informații au fost culese prin intermediul unor chestionare trimise de martor, dar el afirmă că a cunoscut personal de departe cea mai mare parte a persoanelor despre care s-a făcut o astfel de anchetă.
Prof. Boas citează o lucrare a lui Julius Drachsler, intitulată „Intermarriage in New York City”, întocmită prin examinarea a aproximativ 100.000 de certificate de căsătorie emise de grefierul orașului New York, din care se deduce că pentru prima generație de imigranți rata căsătoriilor mixte este de 10,4 la sută. „Aceasta”, spune martorul, „înseamnă că 10 la sută din prima generație de *922 imigranți se căsătoresc cu persoane care nu aparțin naționalității lor. * * * * Acum, rata pentru armeni este practic aceeași cu rata medie. Este de 9,63.”
D-na. Otis Floyd Lamson, care s-a născut în Erzerum, Armenia, și-a dobândit educația principală la Universitatea din Berlin, stăpânind șase sau șapte limbi străine, a călătorit mult, a predat franceza și germana la o școală de fete din această țară, a fost, de asemenea, meditatoare, este membră a numeroase cluburi și organizații sociale și educaționale, a fost naturalizată în 1911, s-a căsătorit cu un cetățean american născut în Wisconsin, și este foarte intelectuală și foarte cultivată, a fost chemată ca martor și a dat ca mărturie că „armenii de aici asimilează foarte ușor viața de familie americană, cu condiția să vorbească engleza.” În experiența ei, ea nu a găsit nici o discriminare în ceea ce privește căsătoriile mixte ale bărbaților și femeilor de sânge armean cu americanii nativi; nici nu a constatat că problema culorii sau a rasei intră ca un obstacol.
Am limitat investigația mea la mărturiile găsite în dosar și nu am făcut nici o încercare de investigație independentă în ceea ce privește rasa, culoarea, asimilarea sau amalgamarea.
Mărturia adusă aici ar părea să îndeplinească conceptul esențial pentru eligibilitatea pentru naturalizare în conformitate cu secțiunea 2169, R. S.., în primul rând, că armenii din Asia Mică sunt de neam alpin, de convingere europeană; în al doilea rând, că ei sunt persoane albe, așa cum sunt recunoscute în mod obișnuit în limbajul de uz comun și așa cum au fost înțelese și interpretate în mod popular în această țară de către strămoșii noștri și de către comunitatea în general, atunci când secțiunea 2169 a fost adoptată de Congres și confirmată ulterior; în al treilea rând, că ei se contopesc cu ușurință cu rasele albe, inclusiv cu populația albă din Statele Unite.
Ca o autoritate de analogie cu privire la eligibilitatea armenilor la naturalizare, vezi In re Halladjian (C. C.) 174 F. 834.
Hotărârea instanței va fi, prin urmare, ca proiectul de plângere să fie respins.
.