Woody Guthrie, pseudonimul lui Woodrow Wilson Guthrie, (n. 14 iulie 1912, Okemah, Oklahoma, S.U.A. – decedat la 3 octombrie 1967, New York, New York), cântăreț și compozitor folk american ale cărui cântece, multe dintre ele devenite clasice, au relatat situația dificilă a oamenilor obișnuiți, în special în timpul Marii Depresiuni.
Guthrie, al treilea din cinci copii, a fost fiul unui cowboy, speculator de terenuri și politician democrat local care l-a numit după președintele Woodrow Wilson. Mama sa, care le-a făcut cunoștință copiilor săi cu o mare varietate de muzică, a fost considerată bolnavă psihic și a fost internată când Guthrie era adolescent. Comportamentul ei haotic era de fapt cauzat de boala Huntington, o afecțiune neurologică ereditară despre care se știa prea puțin la acea vreme și care avea să-l afecteze mai târziu și pe Guthrie. Familia a locuit în apropierea națiunii Creek relocate în Okemah, Oklahoma, un mic oraș agricol și feroviar care a cunoscut un boom în anii 1920, când s-a descoperit petrol în zonă. Efectul declinului care a urmat boom-ului asupra orașului și a locuitorilor săi l-a sensibilizat pe tânărul Guthrie la suferința altora, pe care o experimentase și el în mod direct prin calamitățile care s-au abătut asupra familiei sale destrămate. (Guthrie a acordat o atenție deosebită acestei perioade din viața sa în romanul său autobiografic Bound for Glory .)
Walter Smalling/Biblioteca Congresului, Washington, D.C. HABS OKLA,54-OKE.V,1–2
La scurt timp după internarea mamei sale, Guthrie a început să „hoinărească” pentru prima dată, ajungând să iubească viața pe drumuri. Deși a părăsit deseori Okemah pentru a călători în timpul adolescenței sale, s-a întors întotdeauna pentru a-și continua studiile liceale. La vârsta de 19 ani s-a mutat în Pampa, Texas, unde s-a căsătorit cu Mary Jennings, cu care a avut trei copii. Când Marea Depresiune s-a adâncit și seceta a transformat o mare parte din Marile Câmpii în Dust Bowl, făcând imposibilă întreținerea familiei sale, Guthrie a pornit din nou la drum. La fel ca mulți alți oameni strămutați din regiune (numiți colectiv „Okies”, indiferent dacă erau sau nu din Oklahoma), s-a îndreptat spre California, cântând la chitară și la muzicuță și cântând în taverne, acceptând slujbe ocazionale și vizitând tabere de vagabonzi în timp ce călătorea cu trenul de marfă, făcea autostopul sau pur și simplu mergea spre vest. În Los Angeles, în 1937, a obținut un loc unde a cântat la radio, mai întâi cu vărul său, Jack Guthrie, apoi cu Maxine Crissman, care își spunea Lefty Lou. În acel moment, Guthrie a început să compună cântece în mod serios, dând glas luptelor celor deposedați și oprimați, în timp ce celebra spiritul lor indomabil în cântece precum „Do Re Mi”, „Pretty Boy Floyd” și „Dust Bowl Refugee.”
Encyclopædia Britannica, Inc.
Politica lui Guthrie a devenit din ce în ce mai de stânga, iar în momentul în care s-a mutat la New York, în 1940, a devenit un important purtător de cuvânt muzical al sentimentelor muncitorești și populiste, îmbrățișat de intelectualii de stânga și curtat de comuniști. La New York, unde își adusese familia, Guthrie a devenit unul dintre principalii compozitori ai Almanac Singers, un grup de artiști activiști – printre care Leadbelly, Pete Seeger, Sonny Terry, Brownie McGhee și Cisco Houston – care și-au folosit muzica pentru a ataca fascismul și pentru a susține cauze umanitare și de stânga.
Al Aumuller- NYWTS/Library of Congress, Washington, D.C. LC-USZ62-113276
În 1941, Guthrie a făcut primele sale înregistrări, împreună cu folcloristul Alan Lomax, și a călătorit în nord-vestul Pacificului, unde o comandă pentru a scrie cântece în sprijinul proiectelor federale de construcție de baraje și electrificare a produs compoziții cunoscute precum „Grand Coulee Dam” și „Roll On Columbia”. Întors la New York după ce a servit în marina comercială în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, după ce prima sa căsătorie s-a încheiat cu un divorț, Guthrie s-a căsătorit cu Marjorie (Greenblatt) Mazia, o dansatoare a Companiei de dans Martha Graham, cu care avea să aibă patru copii (printre care și fiul Arlo, care avea să devină un important cântăreț și compozitor de sine stătător în anii 1960).
În timp ce valul politic din Statele Unite a devenit conservator și apoi reacționar în anii 1950, Guthrie și prietenii săi cântăreți de muzică populară din New York au menținut vie flacăra muzicii activiste. El a continuat să scrie și să interpreteze cântece cu încărcătură politică care au inspirat renașterea folk-ului american din anii 1960, în fruntea căreia s-au aflat interpreți precum Bob Dylan, Joan Baez și Phil Ochs, care au venit să îi aducă un omagiu lui Guthrie în camera sa de spital din New Jersey, în care a fost internat începând cu 1954, după ce acțiunile sale din ce în ce mai haotice au fost în cele din urmă și corect diagnosticate ca fiind rezultatul bolii Huntington. Printre cele peste 1.000 de cântece pe care Guthrie le-a scris se numără o serie de cântece remarcabile pentru copii, scrise în limbajul și din perspectiva copilăriei, precum și unele dintre cele mai durabile și mai influente cântece din canonul muzicii americane, nu în ultimul rând „So Long (It’s Been Good to Know Yuh)”, „Hard Traveling”, „Blowing Down This Old Dusty Road”, „Union Maid” și (inspirat de „The Grapes of Wrath” de John Steinbeck) „Tom Joad”. Probabil cea mai faimoasă dintre lucrările sale este „This Land Is Your Land”, care a devenit un pilon al mișcării pentru drepturile civile din anii 1960.
În momentul morții sale, în 1967, Guthrie începuse deja să capete o statură legendară ca figură folk, iar influența sa asupra unor cântăreți-compozitori importanți precum Bob Dylan și Bruce Springsteen a fost imensă. O versiune cinematografică a cărții sale Bound for Glory a apărut în 1976, iar în 1998 Billy Bragg și rockerii alternativi Wilco au lansat Mermaid Avenue, o colecție de versuri neînregistrate anterior ale lui Guthrie pe care le-au pus pe muzică și care a fost aclamată de critici; Mermaid Avenue Vol. II a urmat în 2000.
.