Iată cele 5 niveluri de conștiință (din câte îmi dau seama)

Acesta este un experiment de gândire, o piesă de „gimnastică mentală” la care m-am gândit ieri în timp ce înotam în piscină.

M-am gândit la întrebarea – La ce ne referim când spunem „conștiință înaltă” sau „conștiință joasă” – apoi m-am gândit „Nu ar fi frumos să categorisim cumva aceste lucruri?”

Așa că am ajuns la acest fel de progresie a „nivelelor” de conștiință pe care am vrut să o împărtășesc. Câteva lucruri:

– Scopul postării acestui lucru nu este de a face afirmații despre ceea ce este adevărat sau nu sau despre cum ar trebui să progreseze lucrurile pentru un individ. Este doar un experiment de gândire. Și, deși există o progresie (1-5), nu fac cu adevărat afirmații că anumite stări sunt mai bune decât altele, cu excepția stadiului 1, care este nașpa pentru oricine. Dar, în afară de asta, acestea sunt doar stări în care poți fi și nu unele în care ar trebui neapărat să fii.

– Acest lucru este informat de propria mea experiență de viață de până acum. Conștiința este atât de subiectivă încât unele prejudecăți ca aceasta par imposibil de evitat.

– Nu încerc să fiu cuprinzător și să descriu fiecare aspect al fiecărei stări – încerc doar să dau o idee generală. De asemenea, cele 5 stadii nu sunt atât de clar delimitate pe cât le-am expus eu. Există cu siguranță unele suprapuneri, mai ales pe măsură ce treceți de la una la alta – cel puțin până la #5. Din nou, este doar un experiment de gândire.

După ce am lămurit asta, iată concepția mea despre cele 5 niveluri de conștiință.

Gândirea de victimă – „Lucrurile mi se întâmplă mie”

În acest stadiu, un individ se vede pe sine ca o victimă a circumstanțelor sale și este complet controlat de oameni și evenimente externe. Aceștia se plâng, își deplâng „ghinionul”, cred că viața este întotdeauna nedreaptă și așa mai departe.

Ei văd lucrurile în mod fundamental ca și cum „li se întâmplă” (de obicei lucruri rele) și dau vina pentru toate problemele lor pe altcineva sau pe altceva. Persoanele aflate în acest stadiu au, în general, relații proaste, situație financiară, sănătate și așa mai departe, deoarece circumstanțele lor externe reflectă starea lumii lor interioare.

Primirea controlului asupra propriilor & circumstanțe

În acest stadiu, individul începe să își asume responsabilitatea pentru propria viață și începe să exercite controlul asupra circumstanțelor sale externe și asupra celor interne. Aceasta implică conștientizarea faptului că ești autonom, că ești „actorul central” al propriei tale vieți și că ai puterea de a-ți îmbunătăți situația. Începeți să învățați să vă controlați gândurile și emoțiile, iar acest lucru duce la rezultate pozitive în lume.

Acest proces include stabilirea de obiective și atingerea lor, dezvoltarea de obiceiuri bune, practicarea gândirii pozitive și constructive, intrarea în formă, devenirea mai atractivă, depășirea temerilor, dependențelor și obiceiurilor proaste și așa mai departe. Pe aceasta se bazează cea mai mare parte a dezvoltării personale/ajutorului personal tradițional/mainstream.

(Pentru mai multe despre acest lucru, consultați cartea mea Self Improvement in Practice – un ghid concis și practic de dezvoltare personală pozitivă, cu ceva spiritualitate și acolo.)

Este un loc bun de a fi, în general. Motivul pentru care este „Nivelul 2” este că aici nu este necesar să realizezi că există ceva în afara minții. Nu există nicio distincție între „minte” și „conștiință” – ele sunt în continuare percepute ca fiind același lucru. Gândurile și sentimentele voastre sunt pozitive și vă dau putere, mai ales în comparație cu nivelul 1, dar sunteți încă complet „în” ele.

3.1 „Nu sunt gândurile mele”

Acest stadiu este despre ieșirea din minte – realizarea faptului că gândurile în sine sunt doar lucruri care trec prin câmpul vostru de conștiință (conștiință). Gândurile nu sunt „tu” și nu trebuie să te atașezi de ele sau chiar să le acorzi atenție dacă nu vrei.

3.2 „Eu nu sunt emoțiile mele”

Un corolar al etapei de mai sus este realizarea faptului că emoțiile sunt la fel – doar ceva care apare și trece prin conștiință. O emoție nu este „tu”, în sensul că nu trebuie să acționezi asupra ei atunci când apare. Uneori înțelegem că acest lucru se aplică în primul rând emoțiilor (înainte de gânduri), deoarece de la o vârstă fragedă suntem învățați să nu acționăm asupra emoțiilor „negative” (furie etc.), dar de obicei nu suntem învățați că noi nu suntem gândurile noastre.

Practicarea unui anumit tip de meditație, împreună cu înțelegerea a ceea ce înseamnă „a fi prezent” sau conștientizarea prezenței/stare prezentă, sunt cele care aduc nivelul 3.

„Nu există deloc eu” (Se pare că nu am nici liberul arbitru)

Acest stadiu este recunoașterea faptului că nu există deloc „tu”. Nu numai gândurile și emoțiile sunt fenomene temporare care trec prin conștiință – totul este.

Aceasta cuprinde toate gândurile, sentimentele, emoțiile și percepțiile senzoriale – precum și sentimentul că nu există deloc un „tu”. Sentimentul de a exista un „eu” (un ego) care „trăiește experiența ta” și care este separat de orice altceva este pur și simplu o altă apariție temporară (dar recurentă) în câmpul conștiinței.

Acest lucru vine odată cu înțelegerea faptului că nu există liberul arbitru, în sensul tradițional. ‘Tu’ nu iei decizii autonome, pentru că nu există un ‘tu’ care să ia decizii. Lucrurile se întâmplă pur și simplu în interiorul conștiinței – inclusiv acea senzație de sine care face alegeri și ia decizii.

Aici înțelegi că ești o expresie minusculă a totalității – ‘universul’ sau cum vrei să-i spui – și că exiști simultan ca această mică bucățică de conștiință, precum și tot ceea ce există.

În acest stadiu există o înțelegere intelectuală a acestor lucruri și poate și un sentiment sau „știința” că așa este. Acest sentiment poate apărea și dispărea, sau poate fi prezent tot timpul, uneori mai puternic, alteori mai slab.

Acest stadiu poate fi adus de citirea și învățarea despre spiritualitate, practicarea unei cantități moderate de meditație sau experimentarea unei călătorii psihedelice puternice (sau o combinație a tuturor celor trei).

Viața permanentă în conformitate cu #4 – Citat pe citat „iluminarea”

Acest stadiu constă în a trăi în conformitate cu recunoașterea faptului că nu există sine și că „tu” ești doar o expresie a întregului – 100% din timp. Aceasta este ceea ce unii oameni ar putea numi „iluminare”.

În ce constă de fapt această stare – și dacă este posibil să exiști în ea în permanență – este subiect de dezbatere. Nu pot face mai mult decât să transmit aici experiențele altora, pentru că, evident, eu nu mă aflu în ea.

Această stare poate consta în:

– Încetarea completă a gândurilor/dialogului intern (Nici o voce în interiorul capului tău)

– A fi complet prezent 100% din timp (corolarul celor de mai sus)

– Sentimente de iubire nelimitată/infinită pentru tot și pentru toți

– Sentimentul de „unitate” completă 100% din timp – o disoluție completă a granițelor dintre sine și celălalt – și/sau abilitatea de a trece între această stare și starea de a se simți ca un sine separat (ar putea fi menționată și ca nondualitate)

Din nou, aceasta este în mare măsură o speculație din partea mea. Natura extrem de subiectivă a conștiinței (și limitările limbajului) fac dificilă chiar și pentru persoanele care au atins acest tip de stare să explice cum este.

Deocamdată sunt complet deschis la această idee, dar de asemenea nu sunt sigur dacă 1) este cu adevărat posibil, mai ales permanent sau 2) calitățile stării ar fi aceleași pentru toți cei care o ating.

Etapa 1 vs. 5 – „Happening to” -> „Happening through”

Deci, într-un fel ironic, de fapt sfârșești nu atât de departe de unde ai început. Nu ești un actor autonom nici în Stadiul 1, nici în Stadiul 5 (nu ești niciodată cu adevărat) – dar în 1 te crezi separat și izolat, o victimă a circumstanțelor cărora lucrurile „li se întâmplă”.

Până în Stadiul 5 recunoști și te comporți ca și cum nu ești tu deloc – mai degrabă ești o expresie a totalității și „tu” ego-ul nu există cu adevărat sau nu are control – mai degrabă lucrurile „se întâmplă prin tine” . Este aproape de natură circulară și sfârșești, în unele privințe, nu atât de departe de unde ai început, doar cu câteva diferențe foarte importante.

Gânduri finale

Câteva note finale –

Progresia cronologică prin aceste stări variază foarte mult. Trecerea de la una la alta poate dura mulți ani, sau se poate întâmpla instantaneu. Pentru mine personal, de exemplu, trecerea de la stadiul 1 la stadiul 2 a durat câțiva ani, în timp ce unii oameni rămân în stadiul 1 toată viața lor.

Mulți oameni petrec ani lungi meditând sau în practică spirituală cu speranța de a ajunge la „iluminare” – și totuși există relatări despre indivizi care au devenit iluminați instantaneu într-o fracțiune de secundă.

Și din nou vreau să precizez că nu există nicio judecată de valoare cu privire la care dintre aceste stări este mai bună sau mai rea – cu excepția Etapei 1, care constă doar într-o mulțime de suferință excesivă și inutilă.

Etapa 2 poate fi, de fapt, cel mai bun loc pentru a experimenta cea mai mare fericire și „succes” în lumea materială. Mulți oameni de mare succes își petrec întreaga viață fără să-și dea seama vreodată că nu sunt mintea lor – și fac o mulțime de bani, își realizează visele, au un impact pozitiv masiv asupra lumii și așa mai departe.

Dacă cineva ar trebui să urmărească „iluminarea” (dacă/cât de demn este un obiectiv) este o întrebare la care chiar nu am un răspuns.

Ce părere aveți?

Așa că această postare nu este cu adevărat „utilă” în sensul tradițional – cele mai multe dintre postările mele sunt menite să fie utile într-un mod practic și să ofere ceva ce poți lua, dar aceasta este mai mult doar pentru că sunt foarte curios de opiniile oamenilor pe acest subiect.

Și ce părere aveți…?

.