„Un debitor nu poate favoriza un creditor în detrimentul altui creditor”, este o frază frecvent utilizată în domeniul falimentului. Aceasta înseamnă că un solicitant de faliment nu are voie să aleagă ce creditori să plătească. Procedând astfel, un creditor ar putea obține mai mult decât este îndreptățit să primească în detrimentul altuia. Rezultatul ar fi o plată preferențială a datoriei.
Dacă nu sunteți bine familiarizat cu legea falimentului, nu este ușor să preziceți cât de mult ar trebui să primească fiecare creditor. Normele de prioritate descriu ordinea de plată a anumitor categorii de datorii. De exemplu, plățile de întreținere a copiilor și impozitele ordonate de instanță au o prioritate de plată mai mare decât datoriile aferente cardurilor de credit. Fiecare dintre primele obligații ar trebui să fie achitată integral înainte ca cele din urmă să primească ceva.
Iată cum funcționează procesul.
După ce debitorul depune actele oficiale de faliment, instanța ordonă ca toate activitățile de colectare a datoriilor să se oprească (un ordin cunoscut sub numele de „suspendare automată”). Fondurile disponibile pentru plata creditorilor, dacă este cazul, sunt deținute de administratorul judiciar al falimentului – funcționarul numit de instanță însărcinat cu supravegherea problemei – în cadrul masei de faliment.
Administratorul judiciar va examina formularul Declarația dumneavoastră privind situația financiară a persoanelor care depun cererea de faliment (Your Statement of Financial Affairs for Individuals Filing for Bankruptcy). Pe acesta, solicitantul trebuie să raporteze anumite plăți – considerate plăți preferențiale ale datoriilor – efectuate înainte de declararea falimentului. Dezvăluirile includ cele făcute către:
- creditori cu trei luni înainte de declararea falimentului și
- familie, prieteni și asociați de afaceri (inițiați) cu un an înainte de declararea falimentului.
.