X-șold

Indicație/Tehnica

Radiografia șoldului este folosită în principal pentru a demonstra/exclude o fractură. De asemenea, se optează frecvent pentru radiografia șoldului ca test inițial în cazul simptomelor cronice ale șoldului, de exemplu osteoartrita.

Tehnica

Articulația șoldului poate fi imaginată sub diferite unghiuri. O examinare standard cu raze X a șoldului include, în general, o imagine anteroposterioară (PA) și o imagine laterală. În mod ideal, imaginea AP arată ambele articulații ale șoldului (ceea ce, strict vorbind, o face o radiografie a bazinului) pentru a permite compararea cu celălalt șold. În direcția laterală se poate opta pentru imagini axiolaterale sau pentru o imagine laterală cu picior de broască. Diferitele direcții sunt explicate mai detaliat mai jos.

Imaginea AP

Pacientul este așezat pe spate, iar razele X vor trece prin articulația șoldului de la anterior la posterior (fig. 1). Piciorul este rotit intern 15˚ – 20˚ pentru a obține anteversia femurală. Acest lucru va extinde gâtul femural (collum), îmbunătățind evaluabilitatea acestuia. Atunci când piciorul este rotit în exterior, trohanterul mare se va proiecta peste gât și va îmbunătăți imagistica trohanterului mic (fig. 2).

Figura 1. Tehnica pentru imaginea AP a șoldului.

Figură 2. Imaginea șoldului cu rotație internă și rotație externă. Rețineți că rotația internă îmbunătățește posibilitatea de evaluare a gâtului femural deoarece trohanterul mare nu se proiectează peste gât.

Imagine laterală

Există diverse tehnici pentru imagistica laterală. Cele mai frecvent utilizate sunt imaginea axiolaterală, imaginea laterală cu picior de broască și imaginea Lauenstein.

Imaginea axiolaterală

Pacientul este așezat pe spate. Șoldul neafectat este abductor și ridicat (folosind o pernă/bloc ca suport), permițând o vedere medială a șoldului afectat (fig. 3). Aparatul cu raze X este poziționat astfel încât să dirijeze fasciculele de raze X exact prin gâtul femural (fascicul orizontal), obținând imagini optime neobstrucționate și minimizând supraproiecția trohanterului mic/mare.
Beneficiul principal este că pacientul poate lăsa piciorul dureros plat. Prin urmare, după traumatisme sau la pacienții imobilizați/ postoperatori, imaginea axiolaterală este de primă alegere pentru imagistica laterală.

Figura 3. Tehnica pentru radiografia axiolaterală a șoldului.

Imaginea laterală a piciorului de broască

Șoldul este abductor (aproximativ 45˚) cu genunchiul în flexie (aproximativ 30˚- 45˚). Piciorul se poate sprijini pe partea interioară a genunchiului contralateral (fig. 4). Razele X trec prin articulația șoldului de la medial la lateral.
Această tehnică poate fi, de asemenea, utilizată pentru a obține imaginea ambelor articulații ale șoldului; așa-numita imagine Lauenstein (= imaginea piciorului de broască). Picioarele sunt poziționate împreună (fig. 5). Această imagine este deosebit de utilă pentru a evalua forma capetelor femurale și tranzițiile cap/col; de exemplu, pentru a confirma epifizioliza și boala Perthes (= necroza avasculară).

Figura 4. Tehnica pentru imaginea laterală a piciorului de broască.

Figură 5. Tehnica pentru imaginea Lauenstein.

Nota: este important să nu se facă o imagine laterală picior de broască/imagine Lauenstein dacă se suspectează o fractură sau o luxație de șold. Aceasta este foarte dureroasă și poate complica fractura/luxația.

Anatomie normală

Femurul proximal este format din axa femurală proximală, trohanterul mare/mai mic, gâtul femural și capul femural. Articulația șoldului este o articulație cu bilă (= capul femural) și soclu (acetabulum). Acetabulul este format din trei structuri osoase fuzionate: illium, ischium și pubis (fuziunea osoasă completă se realizează la vârsta de 20-25 de ani).
Artera din ligamentul rotund (ligamentum teres) alimentează capul femural cu sânge, dar principalii furnizori de sânge sunt arterele circumflexe femurale mediale/laterale care își au originea în artera femurală profundă (a. femoralis profunda – AFP) (fig. 6) (fig. 6).

Figura 6. Vascularizarea șoldului.

Ligamentul rotund este o structură ligamentară intraarticulară care conectează capul femural cu acetabulul (prin intermediul foveei capului femural). Relevanța și funcția exactă a ligamentului nu sunt încă pe deplin înțelese. Una dintre teorii este că ligamentul are o funcție stabilizatoare și că o ruptură poate duce la instabilitate.
Articulația șoldului este înconjurată de o capsulă articulară fermă. Capsula înconjoară articulația șoldului și o mare parte din gâtul femural (fig. 7), mai multe ligamente și mușchi asigurând o stabilitate suplimentară.

Figura 7. Anatomia capsulei articulației șoldului.

AP Image

Trohanterul este format din trohanterul mare și trohanterul mic. Ambele sunt structuri posterioare; trohanterul mare se află pe partea posterolaterală, iar trohanterul mic pe partea posteromedială.
Când șoldul este rotit intern, proiecția trohanterului mare peste gâtul femural este minimizată, îmbunătățind vizibilitatea contururilor trohanterului mare și ale gâtului femural (fig. 8). Opusul se întâmplă cu trohanterul mic; vizibilitatea se îmbunătățește la rotația externă și scade la rotația internă.

Figură 8. Imagine AP a șoldului stâng în rotație externă și rotație internă. Observați diferențele în ceea ce privește vizibilitatea gâtului femural și a trohanterului mai mare/mai mic folosind diferitele tehnici.

Gâtul femural și trohanterul mare trebuie să fie evaluate în mod fiabil, motiv pentru care imaginile AP sunt realizate de rutină în rotație internă de 15˚ – 20˚ (a se vedea, de asemenea, secțiunea Tehnică).
Un cap femural normal are contururi netede și este acoperit cu cartilaj (notă: cartilajul în sine este invizibil la radiografie). Există o mică impresie în partea medială a capului femural: foaia capului femural. Fovea nu este acoperită de cartilaj și include ligamentul rotund și artera ligamentului rotund.
Într-o articulație normală a șoldului, acoperișul acetabular acoperă întregul cap femural (acoperire bună). Peretele anterior și posterior al acetabulului se proiectează deasupra capului femural și este posibil să nu fie ușor de distins pe o imagine PA (fig. 9).

Figura 9. Anatomia normală în imaginea AP a șoldului stâng

Liniile de pe imaginea AP

Câteva linii utile pot fi identificate în imaginea AP pentru a distinge anatomia normală de patologie (fig. 10):

• liniailiopectiniană/liniailiopubiană: linie la interiorul ilionului, care se continuă în partea inferioară de-a lungul marginii craniale a ramului pubian superior.
• liniailioischială: se desfășoară de-a lungul marginii interne a ilionului, în partea de jos (prin configurația în formă de picătură de lacrimă) continuând de-a lungul laturii mediale a ischiului.
• Linia Shenton: o linie imaginară în partea de jos a ramului pubian superior, continuând de-a lungul laturii inferomediale a colului femural.
• Goltă de ruptură: situată pe partea medială a capului femural și cunoscută și sub numele de figura U. Linia laterală este formată de marginea corticală a acetabulului, iar linia medială prin marginea corticală medială a acetabulului (= placa cvadrilaterală, unde se întâlnește cu pelvisul inferior), vezi și figura 11.
• peretele anterior/posterior al acetabulului: aceste linii sunt formate de marginile laterale ale acetabulului anterior, respectiv posterior. Ele se proiectează peste capul femural și pot fi dificil de identificat.

Liniile de mai sus trebuie să fie netede și neîntrerupte. Dacă o linie este absentă sau anormală, trebuie suspectată o patologie locală, de exemplu o fractură sau o leziune osoasă.

Figura 10. Linia iliopectineală, linia ilioischială, linia lacrimală și linia Shenton pe o imagine AP a șoldului stâng.

Figura 11. Ilustrație a modului în care se formează picătura de lacrimă radiologică (figura U); o imagine AP în direcție sagitală arată că cortexul acetabulului și placa cvadrilaterală formează împreună configurația picăturii de lacrimă.

Plan trabecular

În colul femural se poate observa, de asemenea, modelul trabecular. Trabeculele din os asigură suportul în timpul stresului și se dezvoltă după un model legat de gradul de stres; trabeculele cresc în zonele cu mai mult stres.
Există o zonă radiolucentă în partea inferioară a colului femural (situată între cele trei grupuri trabeculare). Această zonă anatomică conține o trabeculație relativ limitată și este denumită triunghiul lui Ward – a nu se confunda cu o leziune osteolitică (fig. 12).
Trohanterul mare și partea & inferomedială craniolaterală & a capului femural sunt ceva mai lucitoare, de asemenea, din cauza trabeculației relativ limitate; acest lucru este fiziologic.
Într-un șold normal, trabeculele osoase sunt neîntrerupte și netede. Dacă sunt întrerupte, trebuie suspectată o fractură (vezi secțiunea Patologie).

Figura 12. Modelul trabecular normal al gâtului și capului femural.

Imagine laterală

În imagistica axiolaterală, se va încerca să se obțină o imagine optimă a gâtului femural (fig. 13).

Figura 13. Anatomia normală în imaginea axiolaterală a șoldului stâng.

Imaginea cu picior de broască este deosebit de utilă pentru a evalua forma capului femural și tranziția cap/col uterin (fig. 14).

Figura 14. Anatomia normală în imaginea cu picior de broască a șoldului stâng.

Listă de verificare

Cele de mai jos pot fi folosite ca un ghid pentru a evalua o radiografie a șoldului.

Generalități:

1. Tehnică: totul a fost imaginat corect; este adecvat pentru evaluare? Se poate răspunde la întrebare?
2. Densitatea minerală osoasă? Leziuni osoase?
3. Controlați cortexul; cortexul întrerupt? distrugerea cortexului?
4. Plan trabecular normal pe capul/colul femural?
5. Linia iliopectineală anormală, linia ilioischială, linia lacrimală sau linia Shenton?
6. Articulația șoldului: poziție? osteoartrită? Asimetrie în comparație cu celălalt șold?
7. Anomalii în afara articulației șoldului?
8. Schimbări față de examinările anterioare?

Patologie

• Fracturi femurale proximale

• Necroză vasculară

• Fracturacetabulară

• Luxație de șold

• . Osteoartrită

• Proteză de șold

Fracturi femurale proximale

Fracturile femurale proximale apar destul de regulat la pacienții vârstnici osteoporotici și pot fi cauzate de o simplă cădere. La persoanele mai tinere, ele sunt mai frecvent cauzate de traumatisme cu energie mare.
Prezentarea clinică clasică a unei fracturi femurale proximale este scurtarea și exorbitarea piciorului afectat.

Caracteristicile unei fracturi femurale proximale:

• trohanterul mic este mai ușor de identificat prin exorotarea piciorului
• întreruperea cortexului și/sau breșa de fractură
• o vagă linie densă („albă”) într-o fractură impactată
• trabeculație osoasă întreruptă în capul/colul femural
• linie Shenton întreruptă

Fracturile femurale proximale pot fi subdivizate după cum urmează (fig. 15):

1. fractură de gât femural (= fractură intracapsulară)
2. fractură trohanteriană/intertrohanteriană
3. fractură izolată a trohanterului mare și mic
4. fractură subtrohanteriană

Figura 15. Prezentare generală a tipurilor de fracturi ale femurului proximal

Fracturi intracapsulare

Colțul femural este cel mai slab punct al femurului proximal; este o fractură intracapsulară și poate fi subîmpărțită în tipurile subcapitală, mediocervicală și basicervicală (fig. 15).
Fracturile intracapsulare sunt asociate cu un risc ridicat de leziuni vasculare intracapsulare. Aceasta poate cauza devascularizarea capului femural și, în cele din urmă, necroza avasculară. Ca urmare atât a alimentării sanguine întrerupte, cât și a stabilității intrinseci limitate, fracturile intracapsulare implică, de asemenea, un risc mai mare de neuniune/maluniune în comparație cu fracturile extracapsulare.

Clasificarea Garden este folosită în mod obișnuit pentru a clasifica fracturile de gât femural (fig. 16):

• Garden I: fractură incompletă asociată cu un anumit valgus al capului femural. Poziția valgusului întrerupe/întrerupe tiparul trabecular din cap/col uterin (fig. 17). De asemenea, fracturile cu impact valgus intră în tipul I.
• Garden II: fractură subcapitală completă fără luxație. Din cauza poziției anatomice a capului, nu există o întrerupere a modelului trabecular în cap/col uterin (fig. 18).
• Garden III: fractură subcapitală completă cu unele luxații. Capul are o anumită angulație varus.
• Gard IV: fractură subcapitală completă cu dislocare completă (fig. 19).

Figura 16. Clasificarea Garden.

Figură 17. Fractură de col femural Garden I. Imaginea AP arată în special întreruperea corticală și impactarea (= linie densă vagă). Există o întrerupere subtilă a modelului trabecular și o ușoară poziție valgus a capului femural.

Figura 18. Fractură de col femural Garden II (fractură completă fără luxație).

Figura 19. Fractură de col femural de tip Garden IV cu luxație craniană a femurului.

Fracturi extracapsulare

Fracturile pertrohanteriene ale femurului apar între trohanterul mare și trohanterul mic. Aceste fracturi sunt frecvent asociate cu o luxație semnificativă (și din cauza tracțiunii musculare) și, prin urmare, vor necesita aproape întotdeauna intervenție chirurgicală (fig. 20).
Riscul de necroză avasculară a capului femural este mai mic în comparație cu fracturile intracapsulare.
Când nu există fracturi separate ale trohanterului mic și mare, folosim termenul de fractură femurală intertrohanteriană.
O fractură izolată a trohanterului mare poate fi cauzată de un traumatism direct.
O fractură izolată a trohanterului mic este rară și poate apărea ca o fractură prin avulsie a mușchiului iliopsoas la o vârstă fragedă. Important: la adulții cu o fractură izolată a trohanterului mic, feriți-vă întotdeauna de o fractură patologică (cum ar fi o metastază osoasă).

Figura 20. Fractura femurală pertrohanteriană.

Fractură subtrohanteriană

Acest tip de fractură este de obicei cauzat de traumatisme de mare energie la pacienții tineri. Fractura este localizată caudal față de trohanteri.
De asemenea, poate exista o fractură femurală combinată intertrohanteriană/subtrohanteriană (fractura implică atât trohanterul mic/superior, cât și regiunea subtrohanteriană), vezi figura 21. Forțele mecanice puternice ale corpului destabilizează frecvent fractura și se va opta pentru fixare internă.

Figura 21. Fractură cominutivă a femurului proximal constând într-o fractură combinată intertrohanteriană/subtrohanteriană a femurului.

Nota:
Fracturile femurului proximal pot fi foarte subtile, în special în cazul fracturilor impactate ale colului femural (fig. 22). Osteofitele („collar osteophytes”) în coxartroză pot fi ușor confundate cu o fractură de col femural (și invers).
Când există un dubiu la radiografia șoldului, cu o puternică suspiciune clinică, se poate face o tomografie computerizată pentru analize suplimentare.

Figura 22. Exemplu de fractură de col femural impactat trecută cu vederea. O nouă imagine după trei săptămâni după simptome persistente ale șoldului arată clar o fractură de col femural cu luxație (Garden III).

Tipul de fractură, gradul de luxație și vârsta pacientului sunt factori importanți care determină tratamentul.
Fracturile de col femural impactate în valgus (Garden I) sunt relativ stabile și sunt frecvent tratate conservator (ghidate și de experiența/preferința chirurgului). Într-o strategie conservatoare, riscul de luxație secundară trebuie să fie întotdeauna luat în considerare.
În tratamentul chirurgical, se poate alege între fixarea prin osteosinteză (o combinație placă-șuruburi sau șuruburi izolate) sau înlocuirea protetică a articulației șoldului (proteză cap-gât, proteză totală de șold).

Necroza avasculară

O complicație notorie a fracturilor de col femural este necroza avasculară (NVA) a capului femural. Leziunile traumatice ale arterelor de alimentare vor cauza osteonecroză.
Forma netraumatică de NVA poate avea multe cauze, inclusiv tulburări hematologice (cum ar fi talasemia și anemia seceră), utilizarea cronică de corticosteroizi și insuficiența renală cronică.
Caracteristicile radiologice ale NVA a capului femural (fig. 23/24):

• stadiul I: osteopenie normală/ușoară ca semn de resorbție osoasă
• stadiul II: tablou mixt de osteopenie/scleroză și/sau chisturi subcondrale
• stadiul III: Semnul semilunii (luciditate subcondrală liniară) și/sau colaps cortical
• stadiul IV: osteoartrită secundară a articulației șoldului

Nota: Imaginile radiologice pot părea normale în faza inițială. În acest moment, anomaliile pot fi vizibile la IRM (această procedură nu va fi discutată în acest curs).

Figura 23. Etapele necrozei avasculare (AVN) pe o radiografie a șoldului. Notă: în stadiul I, radiografia șoldului poate părea complet normală.

Figura 24. Imagine AP a șoldului drept. Necroza avasculară a capului femural drept; tablou mixt de scleroză și elucubrații subcondrale, asociat cu colapsul cortical al capului femural (= stadiul III).

Fractură acetabulară

Fracturile acetabulare sunt de obicei cauzate de traumatisme de mare energie.
Clasificarea exactă a fracturilor acetabulare este complexă (este necesară o tomografie computerizată!) și nu va fi discutată în continuare aici. În linii mari, se face o distincție între fracturile acetabulului posterior și cele ale acetabulului anterior. Dislocarea sau neregularitatea suprafeței articulare va duce în cele din urmă la osteoartrită precoce (riscul de osteoartrită depinde foarte mult de tipul de fractură acetabulară).
Caracteristicile unei fracturi acetabulare pe o radiografie a bazinului/coapsei (fig. 25/26):

• întreruperea liniei iliopectineale/liniei iliopubiene
• întreruperea liniei ilioischiale
• întreruperea sau asimetria (față de partea contralaterală) a configurației în formă de picătură de lacrimă
• întreruperea liniilor peretelui anterior/posterior

Figura 25. Imagine AP a șoldului drept. Fractură acetabulară la dreapta cu întreruperea/întreruperea liniei iliopectineale și a liniei ilioischiale. Săgeata albă indică un fragment osos proeminent.

1. 
2. 
3. 
4. 
5. 
6. 
7. 
8. 
9. 
10. 
11. 
12. 
13. 
14. 
15. 
16. 
17. 
18. 
19. 
20. 
21. 
22. 

Figura 26. Tomografia computerizată a fracturii acetabulare pe direcție coronală (pacientul din fig. 25). Observați că numărul liniilor de fractură este mult mai mare decât sugerează radiografia bazinului.

Luxație de șold

Luxațiile de șold sunt rare și sunt de obicei cauzate de traumatisme de mare energie. Un mecanism comun este așa-numita „fractură de tabloul de bord”; un șofer de mașină lovește genunchiul flectat de tabloul de bord. În plus față de o luxație posterioară a șoldului, există frecvent și o fractură a acetabulului posterior.
În aproape toate cazurile (90%) există o luxație posterioară a șoldului.
Caracteristicile radiologice ale luxației posterioare de șold (fig. 27):

• capul femural este posterior și superior acetabulului
• trohanterul mare este adesea proiectat liber (ca urmare a rotației interne a femurului)
• capul femural este ceva mai mic față de partea controlaterală deoarece este mai aproape de placă (factor de amplificare mai mic cu raze X divergente)

Șoldul luxat trebuie repoziționat cât mai curând posibil; luxația prelungită a șoldului crește riscul unei eventuale necroze avasculare a capului femural.

Figura 27. Luxația posterioară a șoldului.

Coxartroza

Osteoartrita este o boală complexă caracterizată prin sinovită, uzură cartilaginoasă, formare osoasă reactivă (osteofite) și anomalii subcondrale. Ea este asociată cu o diversitate de simptome. Pacienții se pot plânge de durere progresivă dependentă de sarcină și/sau de reducerea funcției șoldului. Osteoartrita de șold este denumită coxartroză.
Oteoartrita poate fi primară, fără o cauză evidentă identificabilă. Osteoartrita secundară se dezvoltă după, de exemplu, o fractură.
Caracteristicile radiologice ale osteoartritei (fig. 28):

• Îngustarea spațiului articular secundară pierderii cartilajului
• Scleroză subcondrală (producție osoasă crescută secundară presiunii crescute odată cu pierderea cartilajului)
• Formarea de osteofite (exostoze osoase care încearcă să mărească suprafața articulară)
• Cisturi subcondrale (secundare microfracturilor osului subcondral și presiunii lichidului sinovial).

Figura 28. Imagine AP a șoldului drept cu osteoartrită

Artroplastie de șold

O proteză de șold este o opțiune de tratament pentru osteoartrita invalidantă. În cele mai multe cazuri, atât acetabulul cât și femurul sunt înlocuite – artroplastia totală de șold (THA). Se poate opta atât pentru THA cimentată, cât și pentru THA necimentată.
Dacă fractura este la nivelul gâtului femural și dacă pacientul este mai în vârstă (iar speranța de viață este limitată), poate fi suficientă o înlocuire cap-gât – hemiartroplastia (HAP). În HAP, se îndepărtează doar capul femural și se păstrează acetabulul. A se vedea figura 29.

Figura 29. Artroplastia totală de șold(THA) versus hemiartroplastia (HAP).

Luxația artroplastiei de șold

O potențială complicație a artroplastiei de șold este luxația (fig. 30). Ca și în cazul unui șold normal, majoritatea protezelor de șold se vor luxa spre posterior (vezi și secțiunea „Luxația șoldului”). Acest lucru poate apărea atunci când cineva se ridică de pe un scaun jos, face mișcări de rotație sau se încalță.
Cu o ușoară relaxare musculară, șoldul poate fi de obicei repoziționat. În caz contrar, se poate opta pentru repoziționarea sub anestezie.
Dacă luxațiile de șold se repetă, se poate lua în considerare repetarea intervenției chirurgicale pentru a revizui artroplastia de șold.

Figura 30. Imagine AP și axiolaterală a șoldului stâng. Există o luxație posterioară a artroplastiei totale de șold (THA), în care capul este posterior și superior cupei.

Dezlipirea/Infectarea artroplastiei de șold

În ciuda tuturor precauțiilor, o proteză se poate infecta. Simptomele pacienților pot fi vagi și dificil de interpretat.
Infecția se poate manifesta ca o slăbire a protezei.
Caracteristicile slăbirii protezei pe radiografia șoldului:

• zonă de > 2 mm care înconjoară materialul protetic
• migrarea protezei

Caracteristicile infecției protezei de șold pe radiografia șoldului (fig. 31):

• rezorbție osoasă periprotetică vagă
• distrugere osoasă neregulată și reacție periostală

Figura 31. Imagine AP a unei hemiartroplastii cimentate (HAP). Resorbția vagă a osului periprotetic și reacția periostală sugerează o infecție a HAP. Imaginea din dreapta este prima imagine postoperatorie după plasarea HAP, fără semne de infecție încă.

Rețineți: infecțiile de grad scăzut pot avea radiografii normale sau pot simula o dezlipire.
Toate caracteristicile de mai sus pot fi foarte subtile, prin urmare este esențială o evaluare amănunțită a testelor anterioare.
În cazul unei infecții severe, proteza trebuie îndepărtată, iar șoldul rămâne fără cap și gât; așa-numita situație de girdlestone.

Fractura periprotetică

O fractură poate apărea în orice tip de proteză. De obicei, acestea sunt fracturi traumatice (fig. 32). O fractură se poate dezvolta, de asemenea, în timpul intervenției chirurgicale (de exemplu, în osul slab osteoporotic), însă acest lucru este mult mai rar.
În funcție de tipul de fractură, se poate opta sau nu pentru intervenție chirurgicală.

Figura 32. Fractură de proteză. Fractură periprotetică traumatică la nivelul tijei protezei totale de șold.

Surse

• B.J. Manaster et al. The Requisites – Musculoskeletal Imaging. 2007
• N. Raby et al. Accident & Radiologie de urgență – Un ghid de supraviețuire. 2005.
• K.L. Bontrager, J.P. Lampignano. Textbook of Radiographic Positioning and Related Anatomy (Manual de poziționare radiografică și anatomie conexă). 2014 (ediția a 8-a)
• Seung-Jae Lim, MD, Yoon-Soo Park, MD. Plain Radiography of the Hip: A Review of Radiographic Techniques and Image Features (Radiografia simplă a șoldului: o trecere în revistă a tehnicilor radiografice și a caracteristicilor imaginii). Hip&Pelvis 2015.
• L. Cerezal et al. Anatomy, Biomechanics, Imaging and Management of Ligamentum Teres Injuries (Anatomie, biomecanică, imagistică și gestionarea leziunilor Ligamentum Teres). Radiographics 2010

Autor

Text & Editarea imaginilor:

• Dr. A van der Plas (radiolog MSK Maastricht UMC+)

20/12/2017 (tradus în limba engleză: 19/03/2018)