Introducere în sistemul american de justiție penală
Ca în majoritatea țărilor, sistemul de justiție penală din Statele Unite nu este reprezentat de o singură instituție atotcuprinzătoare. Mai degrabă, acesta este o rețea de sisteme de justiție penală la nivel federal, statal și la niveluri jurisdicționale speciale, cum ar fi instanțele militare și instanțele teritoriale. Legislația penală la aceste niveluri variază, deși toate acestea se bazează pe Constituția SUA.
Sistemul federal de justiție penală se ocupă de cazurile care sunt de anvergură națională: trădare, spionaj, asasinarea unor oficiali guvernamentali la nivel înalt, printre altele. Între timp, sistemele de justiție penală de stat se ocupă de infracțiuni care au avut loc sau, în anumite situații, au o implicare evidentă în stat. Același proces este valabil și pentru sistemele de justiție penală din cadrul jurisdicțiilor speciale.
Componentele sistemului de justiție penală
Ca orice mecanism, sistemul de justiție penală implică funcționarea coordonată a părților sale distincte. Rezultatul ideal este acela de a-i face pe infractori să plătească și să se căiască pentru faptele lor infracționale, oferind în același timp despăgubiri victimelor. Cele trei componente ale sistemului de justiție penală sunt:
Executarea legii
Mecanismele de aplicare a legii încep să funcționeze atunci când este detectată o infracțiune. Depistarea are loc atunci când organul de aplicare a legii în cauză (forța de poliție sau agenție specializată) primește un raport de la victimă sau de la un martor, sau îl prinde pe autorul infracțiunii. Ulterior, organele de aplicare a legii verifică informațiile furnizate și procedează la anchetă.
Datoriile organelor de aplicare a legii includ: arestarea infractorilor suspectați, colectarea și conservarea probelor, stabilirea motivului și completarea rapoartelor de poliție/de arestare prin menționarea rezultatelor anchetei. Responsabilitățile includ: apărarea drepturilor infractorilor, victimelor și martorilor; și desfășurarea procedurilor polițienești în conformitate cu normele prevăzute de lege.
La nivel federal, există un organism de aplicare a legii desemnat să acopere anumite domenii ale dreptului penal. Un exemplu ar fi Departamentul de Securitate Internă al SUA, care se ocupă de problema privind traficul de persoane. Un alt exemplu ar fi Departamentul de Justiție al SUA (Department of Justice – DOJ), care este alcătuit din agenții precum FBI, care are competențe polițienești în ceea ce privește infracțiunile cu impact semnificativ la nivel național, cum ar fi actele teroriste.
Între timp, organizațiile polițienești de stat și alte organizații guvernamentale locale variază în structură, precum și în denumiri. Cu toate acestea, misiunea este aceeași ca și a celorlalte: să aplice legile, să mențină pacea și ordinea în comunitățile pe care le deservesc și să asigure siguranța și securitatea alegătorilor lor.
Adjudecarea
Adjudecarea unui caz penal implică procese judiciare. În termeni simpli, adjudecarea se referă la procesul juridic prin care instanța pronunță o hotărâre judecătorească față de părțile implicate într-o cauză. Ca și în cazul componentei de aplicare a legii a sistemului de justiție penală, instanțele sunt organizate la nivel federal, de stat și la nivelul jurisdicțiilor speciale.
Servicii de judecată- Procesul de adjudecare începe atunci când organul de aplicare a legii a înaintat procurorului raportul de poliție/arestare. Procurorul, la rândul său, stabilește dacă incidentul va prospera sau nu într-un caz penal, în care suspectul va fi acuzat de infracțiune. Nu este neobișnuit ca procurorul să renunțe la acuzații sau să respingă complet acuzațiile, din motive care includ: lipsa de probe și o anchetă slabă a poliției. Procurorul este cel care ia partea victimei și, în consecință, a statului (societății sau comunității), pe care infracțiunea a afectat-o și ea.
Începerea urmăririi penale- În cazul în care procurorul decide să formuleze acuzații împotriva unui presupus infractor, procesul de judecată avansează spre punerea sub acuzare. În timpul punerii sub acuzare, suspectului i se citesc acuzațiile formulate împotriva lui sau a ei. Cu ajutorul unui consilier juridic, suspectul (acum inculpat) pledează fie vinovat, fie nevinovat.
Procesul- Trimiterea în judecată avansează în proces pentru a determina vinovăția suspectului (dacă nu s-a pledat nevinovat). În cazul unui verdict de vinovăție, infractorul este condamnat, iar instanța va stabili sentința.
Un proces se caracterizează printr-un argument care are două părți: acuzarea și apărarea. Pe de o parte, acuzarea reprezintă interesele victimei și , de fapt, ale societății (sau ale statului) pe care infractorul este suspectat că le-a încălcat. Pe de altă parte, apărarea afirmă nevinovăția infractorului și se străduiește să obțină achitarea acestuia.
Un proces se soldează adesea cu un apel, în care partea dezavantajată (acuzarea sau apărarea) va încerca să schimbe avantajul. În acest caz, cazul este ridicat la o instanță superioară, care fie confirmă, fie infirmă decizia anterioară.
Sentința- O condamnare în instanță corespunde unei sentințe, care este pedeapsa impusă infractorului care a fost găsit vinovat în urma procesului precedent. Sentința este aplicată de către judecător, care urmează liniile directoare, standardele și limitările prescrise pentru pedepsirea condamnaților.
Pedeapsa cu moartea- În general, legile Statelor Unite permit pedeapsa cu moartea pentru condamnații care au comis infracțiuni odioase, deși practica pedepsei capitale se face de la caz la caz.
În principiu, Legea federală privind pedeapsa cu moartea din 1988 condamnă la moarte toți infractorii condamnați pentru omucidere. Dar, în practică, pedeapsa capitală este mai mult o excepție decât o regulă. De exemplu, cei mai mulți dintre teroriștii condamnați la moarte nu și-au primit încă pedeapsa.
Correcții
Cea de-a treia componentă a sistemului de justiție penală este corecția. Deși implică reforma și reabilitarea, corecțiile îi cuprind pe toți infractorii condamnați, inclusiv pe cei care se află în rândul condamnaților la moarte.
Sistemele de justiție penală federale și de stat susțin „corecțiile” ca înlocuitor al „penologiei” pe care mulți o consideră dură și neiertătoare. În orice caz, componenta corecțională gestionează condamnații încarcerați și pe cei care sunt eliberați condiționat, precum și pe cei care sunt pur și simplu plesniți cu pedepse care nu necesită încarcerare, dar care oricum au nevoie de supraveghere.
Rețeaua corecțională include instituții administrate public și private, împreună cu personalul și alte părți interesate, iar administrarea sa trebuie să respecte standardele legale. Procesul implică programe de reformă și reabilitare pentru a-i pregăti pe condamnații eligibili pentru reintroducerea și reintegrarea în societate ca indivizi liberi.
.