Satirii erau o rasă de spirite ale pădurilor, care, în mod evident, personificau viața liberă, sălbatică și neîngrădită a pădurii.
Aparența lor era atât grotescă, cât și respingătoare; aveau nasuri late și plate, urechi ascuțite și coarne mici care le ieșeau din frunte, o piele aspră și zbârcită și cozi mici de capră. Duceau o viață plină de plăceri și de autoindulgență, urmau vânătoarea, se delectau cu orice fel de muzică și dans sălbatic, erau teribili băutori de vin și dependenți de somnul adânc care urmează după o băutură grea. Nu erau mai puțin temute de muritori decât de blândele nimfe din păduri, care evitau întotdeauna sporturile lor grosolane și dure.
Satirii au fost figuri remarcabile în suita lui Dionysos și, după cum am văzut, Silenus, șeful lor, a fost tutorele zeului vinului. Satyrii mai vechi se numeau Silens, și sunt reprezentați în sculptura antică, ca fiind mai apropiați de forma umană. Pe lângă Satyrii obișnuiți, artiștii se delectau cu reprezentarea micilor Satyri, tineri spiriduși, care se zbenguiau prin păduri într-o varietate minunată de atitudini caraghioase. Acești micuți seamănă foarte mult cu prietenii și tovarășii lor, Panisci.
În districtele rurale se obișnuia ca ciobanii și țăranii care participau la festivalurile lui Dionysos să se îmbrace în piei de capre și de alte animale și, sub această deghizare, își permiteau tot felul de trucuri și excese jucăușe, împrejurare căreia unele autorități îi atribuie conceperea Satirilor. La Roma, vechile divinități de lemn italiene, FAUNS, care aveau picioare de capră și toate celelalte caracteristici ale Satirilor mult exagerate, au fost identificate cu aceștia.
PRIAPUS
Priapus, fiul lui Dionysos și al Afroditei, era considerat zeul fecundității, protectorul turmelor, oilor, caprelor, albinelor, al fructelor viței de vie și al tuturor produselor din grădină.
Su statuile sale, care erau amplasate în grădini și podgorii, acționau nu numai ca obiecte de cult, ci și ca sperietori de ciori, înfățișarea acestui zeu fiind deosebit de respingătoare și inestetică. Aceste statui erau formate din lemn sau piatră, iar de la șolduri în jos nu erau decât niște coloane grosolane. Ele îl reprezintă ca având o față roșie și foarte urâtă; poartă în mână un cuțit de tăiat, iar capul îi este încoronat cu o coroniță de viță de vie și laur.
De obicei poartă fructe în veșminte sau o cornucopia în mână, păstrându-și însă întotdeauna aspectul său deosebit de revoltător. Se spune că Hera, dorind să o pedepsească pe Afrodita, i-a trimis acest fiu diform și inestetic și că, atunci când s-a născut, mama sa a fost atât de oripilată la vederea lui, încât a ordonat să fie expus în munți, unde a fost găsit de niște ciobani, cărora, fiindu-le milă de el, i-au salvat viața.
Această divinitate a fost venerată mai ales la Lampsacus, locul său de naștere. I se sacrificau măgari, iar el primea primele roade ale câmpurilor și grădinilor, cu o libație de lapte și miere. Cultul lui Priapus a fost introdus la Roma în același timp cu cel al Afroditei și a fost identificat cu o divinitate italiană nativă numită Mutunus.