Într-adevăr, când Gaines a dat interviul cu Kellgren pentru un loc de muncă la Plant, „dau mâna cu un tip îmbrăcat în acest costum Napoleon violet sau albastru. Avea pălăria pe cap și tot tacâmul. Mă gândeam: „Oare vreau să lucrez pentru tipul ăsta? Dumnezeule!”. Pentru el era vorba de o mare petrecere, dar și de muncă. Părea să le pună pe amândouă laolaltă. De aceea a fost construit studioul.”
Gaines a refuzat slujba în favoarea șederii la studioul lui Wally Heider din centrul orașului San Francisco, adăugând că „atunci când Heider a aflat că vor veni în Sausalito, s-a dus și a găsit o clădire. Avea în plan să construiască un studio în Mill Valley pentru a-i contracara”. Notează inginerul și producătorul Stephen Barncard, care, la fel ca Gaines, a lucrat la sesiuni atât la Heider’s cât și la Plant, „Wally avea planuri pentru un studio în Mill Valley, lângă Tam Junction. Chiar am văzut planurile. Voia ca Filmways să plătească pentru el, iar când a intrat Record Plant, s-a terminat. Nu s-a întâmplat niciodată.”
Ca un exemplu al detaliilor acordate instalației, își amintește Gaines, „tavanul din Studio B arăta ca niște nori. Erau făcute din placaj decupat în diferite forme și acoperite cu catifea sau catifea sau ceva de genul ăsta; arătau ca niște nori agățați acolo sus. Kellgren era inteligent; voia ca încăperile sale să arate diferit. Știa că vrea să le facă artistice.”
Vorba despre Record Plant s-a răspândit prin intermediul petrecerii sale fastuoase de deschidere, precum și prin transmisiunile KSAN de programe live în studio cu nume grele precum Bob Marley & the Wailers (o parte din prestația din octombrie 1973 de la Plant a fost publicată pe CD-ul Talkin’ Blues), Bonnie Raitt, Linda Ronstadt și Fleetwood Mac.
„La acea vreme nu era foarte obișnuit să se facă transmisiuni live, mai ales dintr-un studio de înregistrări”, explică Raechel Donahue. „Când eram la KSAN, versiunea noastră de emisiune în direct era formată din mine și Terry McGovern și un cablu de microfon de 30 de metri pe care i-l dădeam pe fereastră, pentru ca el să poată intervieva oameni de pe stradă. De fapt, Tom , Chris Stone și Gary Kellgren au fost cei care și-au dat seama: „Ah, este evident că există o modalitate de a face acest lucru dacă am putea să ne dăm seama de asta.””
KSAN a dat startul transmisiunilor sale Record Plant cu un maraton legendar de 72 de ore. La un moment dat, în timpul interpretării lui Kris Kristofferson, potrivit lui Raechel Donahue, „acest tip nebun a venit rătăcind prin studio cântând ‘He’s a peach pit, he’s a pom pom, he’s a pervert, he’s a fool'” – bastardizând versurile unuia dintre cele mai faimoase cântece ale lui Kristofferson, „The Pilgrim, Chapter 33” – „și apoi a ieșit pe cealaltă ușă.”
„Toți cei care au fost cineva au fost acolo, și au intrat și au ieșit”, a spus Donahue. „Tot ce a trebuit să fac a fost să-mi dau seama cum să coordonez asta. Dar cam despre asta era vorba la KSAN, să ne dăm seama cum să facem ca realitatea să se îmbine cu muzica. A fost un lucru nebunesc, dar a dat startul la toată chestia cu Record Plant live.”
Nu a fost singura nebunie la transmisiunile de la KSAN; Bob Simmons, crainicul unora dintre ele, își amintește că vedeta Last Tango in Paris, Maria Schneider, „se plimba de colo-colo încercând să găsească pe cineva care să intre în cadă cu ea” în timpul uneia dintre ele.
The Plant a atras în curând nu numai vedete din L.A. și din afara statului, ci și câteva chiar din Bay Area. Cadrul a fost la fel de vital pentru atracția sa ca și studioul în sine. „Heider’s era în centrul orașului, în Tenderloin”, spune Gaines. „Este un cu totul alt concept acolo jos. Adică, doar ca să-ți parchezi mașina și să ajungi la studio fără să fii jefuit este o performanță. La Record Plant, puteai să ieși pur și simplu și erai la o ușă de apă. Apoi ai niște terenuri de tenis publice în josul străzii. Când lucram cu KBC Band – Marty Balin și Casady și Paul Kantner – Marty se ducea acolo și juca tenis când nu lucram.”
Cel mai faimos element al studioului se afla însă în incinta acestuia și era mai cunoscut pentru activitățile sale, să spunem, extracurriculare. Zona scufundată cunoscută sub numele de Pit era, în cuvintele lui Barncard, „parțial budoar și studio. Practic, este un loc în care poți să faci suprapuneri piesă cu piesă și voce, iar apoi să faci dragoste cu prietena ta între timp, în pauze, în lateral”.
„Sly Stone s-a mutat în acea cameră din spate pentru o vreme”, relatează Gaines. „Aveau un mic dormitor pentru el. Doar un pat, cu niște chestii cu volane peste el. A vrut ca toate clanțe de ușă să fie mutate în sus. Parcă ar fi fost un copil sau ceva de genul ăsta. Mânerul de la ușă nu putea fi într-un loc obișnuit, trebuia să fie cu un metru mai sus. În cele din urmă am schimbat asta. Am spus: „Omule, nu pot să mă descurc cu asta”. Sunt mult mai multe , dar nu știu dacă aș putea să le spun pe unele dintre ele.””
.