Fracturile humerusului distal reprezintă 2% din toate fracturile cotului la adult. Mecanismele de leziune includ traumatisme de mare energie cu afectare cutanată și traumatisme cu energie scăzută în osul osteoporotic. Obiectivele tratamentului sunt refacerea anatomică la pacienții tineri, cu solicitare mare, și recuperarea rapidă a activităților de viață zilnică la vârstnici. Fracturile complete sunt relativ ușor de diagnosticat, dar fracturile parțiale intraarticulare nu sunt. Diagnosticul clinic trebuie să ia în considerare potențialele complicații, cum ar fi leziunile deschise și traumatismul nervului cubital. Radiografiile standard cu serii suplimentare de distragere în sala de operație sunt suficiente în cazurile de fracturi articulare complete. Fracturile intraarticulare parțiale vor avea nevoie de scanare CT și reconstrucție 3D pentru a evalua complet fragmentele implicate. Clasificările SOFCOT, AO/OTA și Dubberley sunt cele mai utile pentru descrierea fracturilor și selectarea tratamentului. Intervenția chirurgicală este tratamentul optim, iar planificarea se bazează pe tipul de fractură. Fracturile complete sunt tratate utilizând o abordare posterioară. Managementul tricepsului este în funcție de liniile de fractură și de tipul de fixare planificat. Construcțiile care utilizează două plăci la 90° sau 180° sunt cele mai stabile, cu șurub frontal suplimentar pentru fracturile intercondilare. Artroplastia cotului poate fi indicată la pacienți selecționați, care au fracturi ale humerusului distal sever comunizate și os osteoporotic. Fracturile deschise fac ca fixarea și tratamentul plăgilor să fie mai dificile și, din păcate, au rezultate mai slabe. Alte complicații sunt rigiditatea cotului, neuniunea, maluniunea și osificarea heterotopică.