DISCUȚII
Mușcăturile de animale sunt o entitate comună printre vizitele pacienților la departamentul de urgență. În Statele Unite, mușcăturile de câine și pisică reprezintă 1% din toate vizitele la departamentul de urgență. Mușcăturile de pisică reprezintă aproximativ 3% până la 15% din aceste cazuri.1,2 Este mai probabil ca acestea să implice extremitatea superioară și fața, cu rate variabile de infecție cuprinse între 28% și 80%.2 Pisicile posedă dinți înguste și ascuțiți care pot străpunge cu ușurință țesuturile moi ca un ac hipodermic. Acest mecanism creează o mică ruptură în piele care se vindecă rapid, prinzând astfel bacteriile în țesuturile mai profunde4 , ceea ce duce adesea la o infecție invazivă.2
Grupuri majore de agenți patogeni care au fost izolați din mușcături de pisică, inclusiv specii de Pasteurella, Streptococcus, Staphylococcus, Neisseria, Corynebacterium și Moraxella. Anaerobii au inclus specii de Fusobacterium, Bacteroides, Prevotella și Porphyromonas.5 S-a constatat că Pasteurella este cea mai frecventă anaerobă izolată în mușcăturile de pisici, întâlnită în 75% din cazuri, Pasteurella multocida fiind cea mai frecventă specie.6
Infecțiile severe apar în aproximativ 20% din cazuri. Compartimentele mici închise și planurile fasciale ale mâinii, împreună cu nervii, oasele și articulațiile adiacente suprafeței fac ca mâna să fie predispusă la dezvoltarea infecțiilor spațiale profunde și a osteomielitei.7 Evaluarea promptă și tratamentul adecvat al infecțiilor mâinii vor permite un rezultat favorabil, fără dizabilități permanente. Este necesară o anamneză detaliată și amănunțită care să includă detalii despre simptome precum durere, pierderea funcției, drenaj, febră și frisoane. Întregul membru superior trebuie examinat pentru semne de celulită, infecții spațiale profunde (abcese), limfadenopatie și limfangită. Este, de asemenea, esențială o examinare fizică generală pentru a exclude sepsisul sistemic. Trebuie obținute radiografii simple pentru toate mușcăturile. Imagistica prin rezonanță magnetică/ imagistica tomografică computerizată sunt utilizate pentru a determina prezența osteomielitei sau a infecției spațiale profunde atunci când este indicat.
În timp ce sensibilitatea P. multocida este bine documentată,8 aceasta nu este sensibilă la multe antibiotice orale administrate în mod obișnuit pentru infecțiile pielii și ale țesuturilor moi, cum ar fi cefalexina sau clindamicina. Amoxicilina cu clavulanat este recomandarea actuală pentru tratamentul antibiotic în cazul mușcăturilor de pisică.9 La pacienții alergici la penicilină sau la cei cu tulpini rezistente la penicilină, sunt necesare alte alternative. Doxiciclina cu sau fără metronidazol sau cefalosporine de generația a doua sau a treia (cefuroxime, cefpodoxime) pot fi utilizate în astfel de cazuri. Tratamentul intravenos este indicat atunci când celulita și/sau limfangita sunt evidente, ca în acest caz. Astfel, se ating niveluri detectabile în plagă mult mai repede decât pe cale orală sau intramusculară. Intervenția chirurgicală este indicată pentru drenarea oricărei infecții spațiale profunde, iar închiderea primară a plăgii mușcate nu este de obicei necesară. Se recomandă imunizarea împotriva tetanosului și a rabiei (acolo unde este indicat).
.