Ovidiu

Publius Ovidius Naso, mai cunoscut în istorie sub numele de Ovidiu (43 î.Hr. – 17 d.Hr.), a fost unul dintre cei mai prolifici scriitori de la începutul Imperiului Roman. Operele sale de poezie, scrise mai ales sub formă de cuplete elegiace, au influențat mulți dintre marii autori de-a lungul istoriei, printre care Chaucer, Milton, Dante, Shakespeare și Goethe. Iubit de poporul Romei, a făcut greșeala tragică de a-l supăra pe împăratul Augustus și și-a petrecut restul vieții în exil.

Viața timpurie

Descendent al unei vechi familii de ecvestri consacrate, Ovidiu s-a născut la 20 martie 43 î.Hr. la Sulmo în Abruzzo, la 145 km (90 mile) est de Roma. În momentul nașterii sale, Republica căzuse, iar moștenitorul aparent al lui Iulius Caesar, Octavian (viitorul Augustus), era în urmărirea asasinilor acestuia; începuse un război civil. La fel ca mulți alții din generația sa, familia lui Ovidiu, în special tatăl său, dorea ca acesta să urmeze o carieră în drept și politică, însă visul de-o viață al lui Ovidiu era cu totul altul. A fost trimis la Roma pentru a-și completa educația sub îndrumarea oratorului Arellius Fuscus și a retorului Porcius Latro. Elev distins, mai ales la retorică, a făcut mai târziu un turneu prin insulele grecești, așa cum făceau mulți tineri studenți romani pentru a-și continua educația.

În ciuda îndemnurilor părinților săi – tatăl său îl mustra adesea pentru că scria poezii – acest iubitor al limbii a abandonat viața publică după doar o mână de funcții judiciare minore pentru viața de poet. La îndemnul oratorului și patronului artelor Marcus Valerius Messalla Corvinus, a obținut în curând succesul ca scriitor și a devenit în scurt timp cel mai cunoscut poet din Roma. Din păcate, această notorietate nu l-a putut proteja, iar în anul 8 d.Hr. a fost alungat din Roma.

Opere celebre

Contemporan al istoricului roman Liviu, Ovidiu, alături de poeții Virgiliu și Horațiu, este considerat de mulți istorici ca fiind cel care a creat un stil poetic comparabil cu cel al scriitorilor greci din trecutul antic. Cu toate acestea, spre deosebire de Virgiliu și Horațiu, Ovidiu nu era considerat ca făcând parte din cercul intim al împăratului Augustus de la curtea imperială. Din motive care nu sunt clare pentru istoricii moderni, Ovidiu nu s-a făcut plăcut împăratului. Este posibil ca acest lucru să se fi datorat tipului de poezie pe care Ovidiu îl scria: sfaturi pentru tânărul îndrăgostit. Un istoric a spus chiar că pentru Ovidiu dragostea era singurul joc care merita să fie jucat.

Prima sa carte de poezii a fost extrem de reușita Amores sau „Cartea iubirii”, publicată în anul 22 î.Hr. Aceasta relata, într-un stil foarte lejer, despre aventurile unui tânăr și dragostea sa pentru o tânără inaccesibilă. Celelalte lucrări ale sale s-au axat pe o varietate de subiecte: Heroidele sau „Eroinele” a fost o serie de 15 scrisori care se presupune că au fost scrise de figuri feminine mitologice grecești și romane, cum ar fi Penelope și Dido, către iubiții lor care fie le maltrataseră, fie le abandonaseră. Mediacamina Faciei Femineae nu numai că a apărat folosirea cosmeticelor de către o femeie romană, dar a oferit și rețete. O altă lucrare, Remedia Amoris sau „Remedii pentru dragoste”, a oferit îndrumări iubiților despre cum să pună capăt unei relații. Ars Amatoria sau „Arta de a iubi” erau trei cărți scrise în anul 2 d.Hr. care vorbeau despre actele de curtare și intriga erotică, oferind sfaturi atât bărbaților, cât și femeilor. Un bun exemplu al acestor sfaturi poate fi găsit în Cartea I, unde scrie,

Primul lucru pe care trebuie să-l faci este să găsești un obiect pentru dragostea ta, tu care acum, pentru prima dată, vii să lupți în acest nou război. Următoarea sarcină este să cucerești fata care te atrage; a treia sarcină este să faci ca dragostea ta să dureze. (Branyon, 57)

Ars Amatoria a fost mult timp considerat unul dintre posibilele motive ale exilului său.

Metamorphoses

Cea mai faimoasă lucrare a sa, cel puțin pentru majoritatea cititorilor moderni, este Metamorphoses, 15 cărți compuse în hexametru dactil, o colecție de povestiri culese din mituri și legende clasice și din Orientul Apropiat, o cronologie de la crearea lumii până la moartea lui Caesar. Era un poem epic care vorbea nu numai despre interacțiunea umanității cu zeii, ci și despre eroi și eroine precum Perseu, Tezeu, Hector și Ahile. Este una dintre puținele opere ale lui Ovidiu care nu este scrisă în cuplete.

Completată înainte de exilul său, el a deschis Cartea I cu o declarație a scopului său,

Mintea mea este aplecată să povestească despre trupuri schimbate în forme noi. O, zei, pentru că voi înșivă ați produs schimbări, suflați asupra acestor întreprinderi ale mele și aduceți cântecul meu în acorduri neîntrerupte de la începutul lumii și până în prezent. (Metamorfoze, 3)

Încheie Cartea a XV-a vorbind atât despre viitorul Romei, cât și despre propriul său viitor,

Oriunde puterea Romei se va extinde asupra lumii cucerite, voi avea pomenire pe buzele oamenilor, dacă profețiile barzilor au vreun adevăr, prin toate veacurile voi trăi în faimă. (Metamorfoze, 311)

Exil

Cel puțin, subiectul poeziei erotice a lui Ovidiu contrasta puternic cu reforma morală propusă de împăratul Augustus care, în principal, credea că o parte din dispariția Republicii și starea actuală dezastruoasă a Imperiului rezidau în lipsa de moralitate, o problemă despre care Cicero scrisese cu zeci de ani înainte, înainte ca Augustus să-l fi asasinat în 43 î.Hr. Împăratul dorea ca imperiul său să revină la o observare mai strictă a multor tradiții mai vechi ale Romei, în special în domeniul religiei și al patului conjugal. Din nefericire, Ovidiu nu credea că aceste reforme îi afectau pe toți în mod egal, mai exact casa imperială, deoarece împăratul era bine cunoscut pentru numeroasele sale amante, iar fiica sa Iulia era o adulteră renumită; în cele din urmă va fi exilată, întorcându-se în Italia doar pentru a muri de malnutriție în anul 15 d.Hr.

Din păcate, Ovidiu nu și-a putut păstra opiniile pentru sine, exprimându-le în versurile poeziei sale. El a scris că viața privată și căsătoria împăratului contrastau puternic cu regulile rigide pe care le-a stabilit pentru populația generală. Poetul deschis a fost sincer și cu privire la soția împăratului, Livia. În poeziile sale, el credea că o femeie avea dreptul de a folosi produse cosmetice; cu toate acestea, în cazul Liviei, el spunea că aceasta era prea ocupată pentru a acorda prea multă atenție aspectului ei, în ciuda faptului că avea un personal care să aibă grijă de garderoba ei și chiar o maseuză.

Împăratul Augustus nu a fost mulțumit de conținutul poeziei lui Ovidiu și, deși adevăratul motiv a devenit secret de stat, Ovidiu a fost exilat în anul 8 d.Hr. la Tomis, Constanța, în România de astăzi, în cuvintele lui Ovidiu, un loc cu o climă cât se poate de „mizerabilă”.” Unii istorici indică posibilitatea ca Ovidiu să fi fost implicat în presupusul scandal al Iuliei. Oricare ar fi fost motivul exilului său, Augustus a afirmat public că poetul a încurajat adulterul feminin. În propria sa apărare, Ovidiu a susținut că a făcut o eroare, nu o crimă. Mai mult, toate operele sale au fost interzise din bibliotecile publice romane. Din fericire pentru generațiile viitoare, însă, datorită popularității sale în rândul multor colecționari privați, operele sale au reușit să supraviețuiască.

Cei care cred că exilul său s-a datorat atmosferei vremurilor. Oamenii din oraș erau neliniștiți și aproape de rebeliune în provincie. Alții susțin că este posibil ca el să fi auzit sau văzut ceva, iar împăratul trebuia să-l reducă la tăcere, exilul fiind cea mai logică alegere. În ciuda rugăminților publice și private, împăratul și chiar moștenitorul său, Tiberius, nu au cedat, iar poetul și-a petrecut restul vieții departe de Roma, la Tomis. În timp ce se afla în exil, a continuat să scrie; printre aceste lucrări se numără patru cărți de poezii intitulate Epistulae ex Ponto sau „Epistole din Pont” și Tristia sau „Dureri”, poezii adresate soției sale. În anul 17 d.Hr. Ovidiu a murit în timp ce se afla încă în exil. Deși a cerut să fie înmormântat la Roma, nimeni nu este sigur dacă cererea sa a fost onorată.

.