Cunoscută în lumea științifică sub numele de „Momordica charantia”, este numită dovleac amar sau pepene amar.
În ceea ce privește conținutul nutrițional, se pare că fructele și frunzele de ampalaya sunt bogate în minerale și vitamine, în special în fier, calciu, fosfor și vitamina B. În Filipine, este preparată în diverse feluri de mâncare: să fie amestecată cu carne tocată de vită și sos de stridii, sau cu ouă și roșii tăiate cubulețe. Un fel de mâncare foarte popular din regiunea Ilocos este „pinakbet”, care constă în principal din ampalaya, vinete, okra, fasole verde, roșii, fasole lima și alte legume regionale diverse, fierte înăbușite cu puțin bulion pe bază de bagoong.
Medicina tradițională filipineză atribuie ampalayei numeroase proprietăți medicinale. Cărțile și articolele despre plantele medicinale filipineze enumeră mai multe boli pentru care ampalaya este aparent benefică. Se pare că extractul din frunze sau rădăcini micșorează hemoroizii. Se presupune că sucul din frunze este un bun antitusiv (adică oprește tusea), antipiretic (adică pentru febră), purgativ și antihelmintic (adică, împotriva viermilor rotunzi).
Ampalaya este, de asemenea, folosită pentru a trata sterilitatea la femei și se presupune că poate ameliora problemele hepatice.
La fel, se susține că ampalaya are o anumită activitate antimicrobiană și poate ajuta rănile infectate.
„Cunoscută în mod obișnuit sub numele de ampalaya în Filipine, cercetătorii se referă la ea ca la o legumă, un fruct sau o plantă”, a scris Frank Murray în cartea sa, „Ampalaya: Remediul naturii pentru diabetul de tip 1 și de tip 2′. „Este originară din Asia, dar este cultivată în întreaga lume, unde poartă aproape 90 de nume diferite.”
Da, ampalaya a fost considerată răspunsul naturii la diabet. Astăzi, aproape ioo studii au demonstrat efectul de scădere a glicemiei al acestui fruct amar. Dr. A. Raman și Dr. C. Lau, care au trecut în revistă peste 150 de studii preclinice și clinice privind proprietățile antidiabetice și fitochimice ale ampalayei, au concluzionat că: „Administrarea orală a sucului de fructe sau a pulberii de semințe (de pepene amar) determină o reducere a glicemiei la post și îmbunătățește toleranța la glucoză.”
În Filipine, Dr. William Torres, fost director al Biroului pentru Alimente și Medicamente, a ajuns la această concluzie după ce a trecut în revistă mai multe studii efectuate asupra ampalayei: „Fructele, frunzele, semințele și alte părți ale ampalayei, atunci când sunt folosite sub formă de pulberi uscate, extracte, decoctări, proaspete sau răcite, au demonstrat în mod clar o activitate hipoglicemiantă.”
Cercetătorii au identificat compușii cheie prezenți în ampalaya, în special polipeptidul-P, o insulină vegetală care se găsește numai în ampalaya. Similar insulinei animale, polipeptidul-P scade nivelul ridicat al zahărului din sânge. Dr. Torres susține că ampalaya, atunci când este administrată în mod regulat, ajută la creșterea toleranței la glucoză și „potențează insulina.”
Inclusiv frunzele de ampalaya au un anumit efect de scădere a glicemiei în rândul diabeticilor, potrivit Dr. Eduardo G. Gonzales, de la Colegiul de Medicină al Universității De La Salle. „Acest efect este vizibil indiferent de modul în care sunt preparate frunzele – fierte și apoi consumate, sau sub formă de extract, ceai, capsule sau tablete.”
Dr. Gonzales i-a avertizat însă pe diabetici să nu fie „prea entuziaști în a înlocui medicamentele lor brevetate cu ceaiuri, capsule sau tablete de ampalaya”. După cum a scris în editorialul său publicat într-un cotidian național: „Niciunul dintre studiile efectuate până acum cu privire la ampalaya și diabet nu poate fi etichetat ca fiind concludent. Toate au fost realizate folosind un număr foarte limitat de subiecți umani, iar majoritatea nu sunt controlate.”
El a mai avertizat: „Ampalaya ar trebui să fie considerată, în cel mai bun caz, doar un adjuvant în tratamentul diabetului zaharat de tip 2, care ar putea eventual reduce doza de medicamente antidiabetice de care au nevoie pacienții receptivi. Nu ar trebui să fie privit ca un tratament de sine stătător care poate lua locul medicamentelor stabilite.”
Recent, Biroul pentru Alimente și Medicamente a aprobat primul ceai de ampalaya din țară – Charantia Ampalaya Tea – ca fiind ideal pentru nevoile dietetice speciale ale diabeticilor. Cu toate acestea, diabeticii care doresc să încerce ampalaya nu trebuie să cheltuiască bani pe formele de tablete, capsule sau ceai ale plantei. Ei pot cultiva planta sau o pot cumpăra de pe piață și își pot face propriul preparat.
Pentru a prepara extractul de ampalaya, Departamentul de Sănătate spune că trebuie urmați următorii pași: Spălați și tăiați fin frunzele. Adăugați șase linguri de frunze tocate în două pahare de apă. Fierbeți amestecul timp de 15 minute într-un vas neacoperit. Se lasă să se răcească și se strecoară. Beți 1/3 cană din soluție de 3 ori pe zi. Alternativ, vârfurile de ampalaya pot fi fierte la abur și consumate (1/2 cană de 2 ori pe zi).
Dar Filipine nu este singura țară care promovează ampalaya împotriva bolilor. China, de asemenea, face mai multe studii. În cartea „Zhong Yao Da Ci Ci Dian (Marele dicționar al medicamentelor chinezești)”, ampalaya (sau „ku gua”) este descrisă ca fiind amară și rece și intrând în canalele inimii, splinei și stomacului sau, alternativ, în canalele inimii, ficatului și plămânilor.
„Funcțiile sale tradiționale sunt că eliberează căldura de vară și alungă căldura, luminează ochii și rezolvă toxinele”, se arată în carte. „A fost indicat în mod tradițional pentru bolile de căldură setea vexatorie care duce la beție, insolația de vară, dizenteria, ochii roșii și dureroși, abcesele care izvorăsc, umflăturile și toxinele de cinabru și rănile maligne.”
În China, mai multe studii au arătat că ampalaya are efecte de scădere a colesterolului. Într-un studiu, nivelurile ridicate de colesterol și trigliceride la șobolanii diabetici au revenit la normal după două săptămâni de tratament. Într-un alt studiu, rezultatele au arătat că extractul de pepene amar a redus nivelul trigliceridelor și al lipidelor cu densitate mică (LDL.) și a crescut nivelul lipidelor cu densitate mare (HDI.).
Într-un alt studiu chinezesc, HDL-urile (așa-numiții colesteroli buni) au fost crescute în mod constant prin administrarea de pepene amar atât în prezența cât și în absența colesterolului alimentar, ceea ce indică o capacitate a pepenelui amar de a preveni sau de a proteja împotriva aterosclerozei.
Chiar dacă s-a afirmat că amărăciunea ampalayei provine de la chinină, nu au putut fi localizate dovezi care să susțină această afirmație. Ampalaya este considerată în mod tradițional de către asiatici, precum și de panamezi și columbieni, ca fiind utilă pentru prevenirea și tratarea malariei. Studiile de laborator au confirmat că diferite specii de fructe amare au activitate antimalarie, deși nu au fost publicate încă studii la om.
Recent, testele de laborator sugerează că compușii din ampalaya ar putea fi eficienți în tratarea infecției cu HIV. Deoarece majoritatea compușilor izolați din pepenele amar care au impact asupra HIV au fost fie proteine, fie lectine glicoproteine, dintre care niciuna nu este bine absorbită, este puțin probabil ca aportul oral de ampalaya să încetinească HIV la persoanele infectate. Este posibil ca ingestia orală de ampalaya care ar putea compensa efectele negative ale medicamentelor anti-HIV, dacă se poate demonstra că un studiu în eprubetă se poate aplica la oameni. Într-un studiu clinic preliminar, o formă de clismă de extract de ampalaya a arătat unele beneficii la persoanele infectate cu HIV.
„Abia acum știința modernă începe să investigheze numeroasele utilizări medicinale ale plantei”, a declarat pentru un cotidian național Lito Abelarde, președintele Camerei Industriilor de plante medicinale din Filipine, Inc.