Transcriere audio
Istoricul Michael Reeves ni se alătură din nou din Marea Britanie, înlocuindu-l săptămâna aceasta pe John Piper. Michael, rugăciunea către Maria este un fenomen izbitor în Biserica Romano-Catolică, izbitor pentru noi, protestanții. Chiar și în cel mai recent Catehism, Vaticanul continuă să precizeze valoarea și importanța liturghiilor, a sărbătorilor și a rugăciunilor dedicate Mariei. Așadar, cum s-a dezvoltat această practică de-a lungul timpului? De ce se roagă catolicii la Maria?
Ok, există de fapt două părți în această poveste. Iar prima parte începe foarte bine. Încă din cele mai vechi timpuri, biserica și teologii ei au luat viziunea lui Pavel din Romani 5:12-21 despre cei doi oameni, Adam și Hristos, care determină destinul tuturor oamenilor, pentru a fi o imagine dominantă foarte puternică în mântuire. Există doi oameni – Adam și Hristos. Și noi toți depindem de unul dintre ei pentru mântuirea noastră. În Adam am căzut cu toții. În Hristos, cei care sunt uniți cu el sunt mântuiți.
Maria ca mijlocitoare?
Acum, aceasta a devenit o trăsătură atât de puternică în teologia bisericii primare, încât oamenii au început să se gândească, care este locul Evei în asta? Nu a fost doar Adam cel care a căzut. A fost și Eva care a căzut. Și astfel au început să vadă că un bărbat și o femeie sunt la originea damnării noastre. Și pentru a vedea o ordine frumoasă ca acest prim Adam și un ultim Adam – conform lui Pavel în 1 Corinteni 15:22 – unii teologi au început să se joace cu ideea că a existat o primă Eva și o ultimă Eva care ar fi Maria. Iar acest lucru a început să se dezvolte foarte, foarte încet în ideea că, într-un fel, Maria ar putea fi un co-partener în lucrarea de mântuire. Și astfel, Papa Ioan Paul al II-lea a fost un adept al Mariei ca o co-redemptoare, o răscumpărătoare alături de Hristos, ceea ce, bineînțeles, merge direct împotriva a ceea ce citiți în Faptele Apostolilor 4:12: „Nu există sub cer un alt nume sub cer, dat între oameni, prin care să fim mântuiți” – Isus Hristos.
„Unii teologi au început să se joace cu ideea că a existat o primă Eva și o ultimă Eva, care ar fi Maria.”
Aceasta a fost o traiectorie teologică. Nu a făcut foarte mult în plan popular pentru rugăciunea către Maria până când s-a întâmplat altceva. Deci, de la 500 d.Hr. până la 1500 sau cam așa ceva, a existat, din diverse motive, un declin tragic în cunoașterea lui Dumnezeu. Evanghelia a devenit din ce în ce mai claustrală. Cunoașterea ei a devenit restrânsă la mănăstiri. Oamenii nu erau bine învățați. Și, pe măsură ce cunoașterea lui Dumnezeu a scăzut, Hristos s-a retras în ceruri. Oamenii simțeau că pur și simplu nu se puteau apropia de El. Nu știau de El ca salvator. Și așa stând lucrurile, dacă nu poți să te apropii de Hristos ca de un mare preot milostiv și credincios care să mijlocească pentru noi, avem nevoie de mediatori între noi și Hristos însuși.
Atunci gândul a crescut: Ei bine, dacă nu mă pot apropia de Hristos, mă voi apropia de mama lui care va pune o vorbă bună pentru mine la Hristos. Și astfel, oamenii au început să se roage la Maria care se va ruga la Hristos care va mijloci la Tatăl. De fapt, acest lucru a început să devină și mai puternic. Maria însăși a început să dobândească această poziție foarte înaltă de regină a Cerului și astfel oamenii s-au gândit: „Ar trebui să mă rog la mama ei pentru a pune o vorbă bună la ea, care va pune o vorbă bună la Iisus”. Și astfel a început cultul lui Ana, Ana fiind mama Mariei. Și dacă citiți povestea lui Martin Luther, vedeți acest moment în care el este un tânăr, un student la drept, și este doborât la pământ de un fulger. Explicația care îi iese din gură este: „Sfântă Ana, ajută-mă. Mă voi face călugăr. Iar Luther nu îndrăznise niciodată până la acea vârstă să se roage lui Dumnezeu însuși. Se ruga doar la sfinți – mijlocitori între noi și Hristos.
Mai bine în Hristos
Și celălalt lucru pe care cred că îl vedem la Luther este că, deoarece Luther simțea că nu-l poate iubi pe Dumnezeu – într-adevăr, Luther a spus: „Nu pot să-l iubesc pe Dumnezeu: L-am urât pe Dumnezeul cel drept care i-a condamnat pe păcătoși – trebuie să-ți plasezi inima și afecțiunea undeva pe cineva care pare minunat. Și din moment ce Hristos nu părea drăguț, ceea ce Luther a spus că el și colegii săi călugări au făcut a fost să își plaseze afecțiunea în altă parte, pe Maria și pe sfinți. Maria, această figură maternă, părea să aibă o compasiune pe care Isus nu o avea. Și asta, cred, explică de ce, dacă vorbești, să zicem, cu un romano-catolic italian de astăzi, vei avea adesea un sentiment puternic despre cât de mult nu doar că Maria este o figură importantă pentru ei, ci că o iubesc. Există o adevărată căldură a afecțiunii. Și cred că asta, din nou, trădează acea părere că Hristos nu este un mare preot plin de compasiune și credincios. Prin urmare, ai nevoie de cineva care să facă această treabă în locul lui.
„Pe măsură ce cunoașterea lui Dumnezeu a scăzut, așa s-a retras Hristos în cer. Oamenii au simțit că pur și simplu nu se pot apropia de El.”
Și astfel Evrei 4:14-16 ar fi răspunsul teologic pe care l-ai da cuiva care se roagă la Maria: Isus este „marele nostru mare preot” și putem merge direct la el.
Cred că este absolut corect, pentru că dacă aș fi pur și simplu lipsit de respect față de Maria, aceasta nu va fi o cale productivă de urmat. Dar dacă spun că toată compasiunea și răscumpărarea pe care o căutați la Maria se găsește mai bine în Hristos, nu vă răpesc nimic. Vă ofer o Evanghelie mai bună, un Dumnezeu mai adevărat și mai milostiv.