Beethoven avea în jur de 30 de ani când a început să își piardă auzul, așa că avea mulți ani de compoziție la activ. Se poate spune că, în general, știa cum va suna muzica în momentul în care o punea pe hârtie. Dar Beethoven era renumit pentru corecții, așa că procesul nu îi venea neapărat ușor.
Cu toate acestea, ca toți compozitorii, avea o „ureche interioară” pentru muzică. În momentul în care a scris Simfonia a IX-a – cea de peste o oră cu orchestră completă, cor și soliști – a fost profund surd timp de aproape un deceniu. Nu cumva această „ureche internă” s-ar fi estompat în timp?
O persoană care ar putea ajuta să răspundă la această întrebare este multipercuționista scoțiană Evelyn Glennie.
„Când am decis să studiez muzica cu normă întreagă, exista încă acest sentiment că a fi surd însemna tăcere”, a spus Glennie, care a fost profund surdă de la vârsta de 12 ani. „A cânta muzică însemna sunet. Așa că, practic, cele două nu puteau să se întâlnească.”
Glennie a fost admisă la Academia Regală de Muzică la vârsta de 16 ani, convingându-i pe cei de la academie că poate „auzi” cu alte părți ale corpului ei.
„Pentru mine, a fost vorba de a încerca să le permit oamenilor să înțeleagă că întregul meu corp era ca o cameră de rezonanță. Este ca un fel de ureche masivă, ca să spunem așa”, a spus ea.
Cu alte cuvinte, ea „aude” cu tot corpul ei. Discuția ei Ted Talk intitulată „How to Truly Listen” (Cum să asculți cu adevărat) a fost vizualizată de peste 6 milioane de ori.
.