Meningita bacteriană sau meningita virală apare la aproximativ 0,8 până la 1,5% dintre persoanele supuse craniotomiei. Durerea postcraniotomie este frecventă și de natură moderată până la severă. Această durere a fost controlată prin utilizarea de infiltrații la nivelul scalpului, blocaje nervoase ale scalpului, parecoxib și morfină, morfina fiind cea mai eficientă în asigurarea analgeziei.
Potrivit Journal of Neurosurgery, Infections in patients undergoing craniotomy: risk factors associated with post-craniotomy meningitis, studiile lor clinice au indicat că „riscul de meningită a fost asociat în mod independent cu utilizarea perioperatorie a steroizilor și cu drenajul ventricular”.
În cadrul celor 334 de proceduri pe care le-au efectuat de la bărbați și femei, rezultatele lor au concluzionat că leziunile cerebrale traumatice au fost cauzele predominante ale meningitei bacteriene.
Cel puțin 40% dintre pacienți au devenit susceptibili la cel puțin o infecție, creând mai mulți factori de risc interconectați pe parcurs. De la Clinica de Boli Infecțioase a Spitalului Erasme, au fost raportate infecții care au debutat inițial fie din momentul intervenției chirurgicale, fie prin intruziune cutanată, fie prin însămânțare hematogenă, fie prin infecții retrograde.
Suntul de lichid cefalorahidian (CSF) se asociază cu riscul de meningită datorită următorilor factori: infecții asociate pre-shunt, scurgeri postoperatorii de CSF, lipsa de experiență din partea neurochirurgului, naștere prematură/vârstă tânără, vârstă înaintată, revizii ale shuntului pentru disfuncție și neuroendoscoape.
Modul în care sunt operate shunturile la fiecare pacient se bazează foarte mult pe curățenia locului. Odată ce bacteriile pătrund în zona unui LCR, procedura devine mai complicată.
Pelea este deosebit de necesar să fie abordată, deoarece este un organ extern. Scărpinarea locului de incizie poate crea cu ușurință o infecție din cauza faptului că nu există o barieră între aerul liber și rană.
În afară de scărpinare, ulcerul de decubit și țesuturile din apropierea locului de șunt sunt, de asemenea, căi principale de susceptibilitate la infecții.
Este, de asemenea, obișnuit să se administreze pacienților șapte zile de medicamente anticonvulsivante postoperator. În mod tradițional, aceasta a fost fenitoina, dar acum este din ce în ce mai mult levetiracetam, deoarece are un risc mai mic de interacțiuni medicamentoase.