Ce este arhitectura sustenabilă: definiție, concept și exemple celebre

Arhitectura sustenabilă și problemele de mediu fac acum parte din agenda întreprinderilor, precum și a comunităților locale și internaționale. Iar oamenii nu se mai satură de ele. Cuvântul „sustenabilitate” și expresia „arhitectură sustenabilă” se răspândesc în lumea designului și a arhitecturii din două motive principale: funcțional și formal. Orice obiect considerat sustenabil trebuie să dea dovadă de conștiință ecologică, prin urmare funcționalitatea sa trebuie să fie legată de relația cu mediul prin aspectul său.

Care este definiția clădirii sustenabile?

Arhitectura sustenabilă proiectează și construiește clădiri cu scopul de a limita impactul acestora asupra mediului, cu obiectivele de a obține eficiență energetică, impact pozitiv asupra sănătății, confort și o mai bună locuibilitate pentru locuitori; toate acestea pot fi realizate prin implementarea unor tehnologii adecvate în cadrul clădirii. Arhitectura sustenabilă înseamnă capacitatea de a satisface solicitările consumatorilor, luarea în considerare a timpului și a resurselor naturale necesare încă din fazele incipiente ale proiectului, intrarea în context în cel mai natural mod posibil, planificarea din timp prin reutilizarea completă a spațiului și a materialelor folosite.

De ce este atât de importantă arhitectura sustenabilă?

Proiectarea unei arhitecturi sustenabile înseamnă luarea în considerare a câtorva elemente fundamentale: orientarea, umbrirea și lumina solară crăpată de elemente preexistente, ventilația naturală, precum și utilizarea biomasei, Ambient Assisted Living sau domotică și sisteme de energie regenerabilă, toate create și încorporate cu materiale studiate special pentru a interacționa cu mediul și caracteristicile acestuia.

Un proiect de arhitectură organică sau bio-arhitectură trebuie abordat în mod holistic: de la aspectele tehnice la cele de mediu, sociale și chiar psihosenzoriale.

„Sustenabilitatea, ca un paradox al artificiului, pune noi probleme: confruntarea democratică a planetei este o necesitate care ne aduce direct la chestiunea de mediu. Ființele umane consumă capitalul Pământului mai rapid în comparație cu capacitatea naturii de a se regenera. O locuință sustenabilă nu erodează biocapacitatea planetei, ci există în armonie cu ea, fiind astfel capabilă să o „susțină”.” (Enzo Calabrese)

Sustenabilitatea în arhitectură nu înseamnă doar reducerea consumului de energie și a deșeurilor. Ea nu poate fi segmentată în diverse subcategorii, deoarece reprezintă o combinație fundamentală și intrinsecă de factori legați de existența noastră pe această planetă. Alegerile care fac ca un proiect arhitectural sau urban să fie prietenos cu mediul nu sunt singurele strategii individuale care trebuie folosite; o clădire sustenabilă trebuie să definească modul în care trăiesc oamenii care o locuiesc, de exemplu, reducerea deșeurilor și a consumului de energie nu numai în propriul cartier, ci în întregul oraș.

Concepte și exemple de arhitectură sustenabilă

Sustenabilitatea proiectului trebuie să fie o cerință, nu o caracteristică și așa a fost încă de la construcția piramidelor din Egiptul Antic. Reperele moderne ale arhitecturii durabile de succes care întruchipează pe deplin principiile și conceptele sale pot fi găsite adesea în țările în curs de dezvoltare, unde forța de muncă și comunitatea locală se află în centrul proiectelor.

Școala plutitoare Makoko din Lagos, Nigeria, realizată de Nlè Architects, reprezintă o abordare inovatoare a planificării arhitecturale în care comunitatea și problemele create de schimbările climatice se află în centrul proiectului. Proiectarea acestei structuri îmbrățișează pe deplin atât limitele, cât și calitățile locației, pe lângă cultura și obiceiurile populației, un proiect care culminează cu o școală creată în întregime cu materiale refolosite. În acest sens, biblioteca Gando din Mali, proiectată de arhitectul Diebedo Francis Kerè, și Școala Verde din Bali, Indonezia, realizată de PT Pure Bamboo, se află pe o lungime de undă similară.

Din fericire, aceste tipuri de proiecte arhitecturale sunt din ce în ce mai frecvente, chiar dacă ele rămân încă un procent foarte mic din ceea ce se construiește efectiv. Principala problemă este aspectul: imaginea dictează regulile. Imaginea sustenabilă riscă să fie banalizată și să se transforme într-o casă tipică din lemn, cu o formă vag reconfortantă, care să corespundă imaginii comune a ecologismului. Așadar, ar putea fi aspectul mai important decât substanța? O clădire care pur și simplu arată ca atare este adesea etichetată ca fiind „ecologică”. O clădire nu este sustenabilă doar pentru că folosește panouri solare, deși aceasta are un impact mai mic din punct de vedere energetic, dar sustenabilitatea este suma tuturor părților sale, care include procesele sociale și economice. Declararea unei clădiri ca fiind ecologică, chiar dacă de fapt nu este, a devenit un fenomen comun, atât de mult încât a fost creat termenul „greenwashing” pentru a defini acest lucru.

Există multe astfel de exemple în întreaga lume, unele dintre cele mai cunoscute fiind Hudson Yards de la Tishman Speyer din New York și proiectul Wilshire din Los Angeles, ambele în Statele Unite.

Materialele folosite în arhitectura sustenabilă

Unul dintre principalele obiective ale oamenilor care se adâncesc în arhitectura sustenabilă este să recicleze aproape tot ceea ce folosesc. Clădirile trebuie să fie modulare, construite cu elemente și materiale care pot fi ușor recuperate, reutilizate și eliminate fără a provoca poluare, prin reciclarea lor integrală sau globală. Separarea elementelor moderne, compuse din diverse straturi de materiale care au fost lipite chimic, reprezintă o problemă serioasă pentru reciclare. Din această cauză, proiectarea unor structuri reutilizabile, modulare și adaptabile nu a devenit încă o abordare generalizată.

Arhitectul Kenneth Frampton a subliniat această problemă în conversația sa cu arhitectul și designerul Enzo Calabrese, transcrisă în cartea acestuia din urmă, Sustain What’s, utilizarea noilor materiale ne-a dat într-un fel înapoi:

„Întreaga cultură preindustrială a construcțiilor, determinată de o lipsă relativă de resurse, a fost sustenabilă prin definiție, deoarece se baza în cea mai mare parte pe materiale cu consum redus de energie, regenerabile și/sau durabile, cum ar fi lemnul, cărămizile și piatra. Cu toate acestea, o arhitectură bazată exclusiv pe aceste materiale ar fi inevitabil limitată în ceea ce privește capacitatea sa de expresivitate”.

Ceea ce mulți arhitecți nu înțeleg despre un proiect de arhitectură durabilă este că materialele pot avea o viață și o funcție diferită de cea pe care au avut-o inițial. Reutilizarea și reciclarea materialelor trebuie să fie luate în considerare încă din faza de proiectare a unei noi structuri, iar în cazul unei demolări, materialele trebuie să fie ușor de recuperat și reutilizate sau reciclate printr-o planificare atentă. Arhitectul japonez Shigeru Ban cercetează și răspândește această practică de ani de zile, chiar și din punct de vedere social, studiind și creând structuri cu tuburi de carton.

Proiectele realizate de Earthships Biotecture sunt o emblemă a arhitecturii radical sustenabile care întruchipează și o estetică rafinată. Eartships sunt un tip de case solare pasive cu sisteme de încălzire și răcire cu consum zero de energie, complet independente de sursele energetice municipale. Aceste structuri sunt create cu o gamă largă de materiale, cum ar fi pământ, argilă, fân, lemn și, de cele mai multe ori, anvelope umplute cu pământ ca pereți portanți, în timp ce cutii de conserve sau sticle sunt folosite pentru pereții neportanți. Impactul lor asupra mediului este redus, iar caracteristicile lor sunt mai performante decât cele ale caselor normale.

Alte exemple de proiecte de arhitectură durabilă de succes în Europa sunt The Edge din capitala olandeză Amsterdam, premiatul Bosco Verticale din Milano, Italia și Eden Project din Cornwall, Marea Britanie.

Citește mai mult: La „marginea” sustenabilității

Prin urmare, planificarea sustenabilă este mai mult o abordare culturală decât o simplă ramură a arhitecturii tradiționale; ea conduce la proiectarea unei structuri cu un impact minim asupra oamenilor și a mediului înconjurător, prin utilizarea limitată a resurselor neregenerabile și implementarea de materiale nepericuloase, pentru a păstra relația dintre om, clădire și mediu.

Citește mai departe: Bosco Verticale. Zgârie-norii din pădurea italiană este cea mai frumoasă clădire din lume

Încă mai trebuie să aibă loc o adevărată revoluție în ceea ce privește caracteristicile construcțiilor, pentru ca noi să abordăm problemele de mediu pe care nu le mai putem ignora. Din nefericire, arhitectura nu are răspunsuri imediate, reflectând complexitatea schimbării culturale, un proces de durată care necesită, de asemenea, convingere pentru a îmbrățișa noi abordări, cum ar fi realizarea unui ciclu de viață al unui proiect 100% sustenabil, pentru o arhitectură care să nu aibă efecte negative asupra ființelor vii sau a planetei.

Traducerea: Andrea Cutolo

.