Terapia cognitiv-comportamentală (CBT) este una dintre cele mai frecvent practicate forme de psihoterapie în prezent. Se concentrează pe a-i ajuta pe oameni să învețe cum își colorează gândurile și își pot schimba efectiv sentimentele și comportamentele. Este de obicei limitată în timp și axată pe obiective, așa cum este practicată de majoritatea psihoterapeuților din SUA astăzi.
Terapia comportamentală dialectică (DBT) este o formă specifică de terapie cognitiv-comportamentală. DBT urmărește să se bazeze pe fundația CBT, pentru a contribui la creșterea eficienței acesteia și pentru a aborda preocupări specifice pe care fondatoarea DBT, psihologul Marsha Linehan, le-a văzut ca fiind deficitare în CBT.
DBT pune accentul pe aspectele psihosociale ale tratamentului – modul în care o persoană interacționează cu ceilalți în diferite medii și relații. Teoria din spatele abordării este că unele persoane sunt predispuse să reacționeze într-o manieră mai intensă și mai ieșită din comun față de anumite situații emoționale, în primul rând cele întâlnite în relațiile romantice, de familie și cu prietenii. DBT a fost inițial concepută pentru a ajuta la tratarea persoanelor cu tulburare de personalitate borderline, dar acum este folosită pentru a trata o gamă largă de preocupări.
Teoria DBT sugerează că nivelurile de excitare ale unor persoane în anumite situații pot crește mult mai rapid decât cele ale unei persoane obișnuite. Acest lucru determină o persoană să atingă un nivel de stimulare emoțională mult mai ridicat decât în mod normal și poate dura o perioadă semnificativă de timp pentru a reveni la niveluri normale de excitare emoțională.
Terapia comportamentală dialectică diferă în practică într-un mod important. În plus față de sesiunile de psihoterapie individuale, săptămânale, majoritatea tratamentelor DBT prezintă, de asemenea, o componentă săptămânală de terapie de grup. În aceste sesiuni de grup, oamenii învață abilități din unul dintre cele patru module diferite: eficacitate interpersonală, abilități de toleranță la stres/acceptare a realității, reglarea emoțiilor și abilități de mindfulness. Un cadru de grup este un loc ideal pentru a învăța și a exersa aceste abilități, deoarece oferă un mediu sigur și de susținere.
Atât CBT, cât și DBT pot încorpora explorarea trecutului sau a istoriei unei persoane, pentru a ajuta o persoană să înțeleagă mai bine modul în care aceasta ar fi putut avea un impact asupra situației sale actuale. Cu toate acestea, discuția despre trecutul cuiva nu este un punct central în niciuna dintre cele două forme de terapie și nici nu este o diferențiere între cele două forme (depinde complet de psihoterapeutul individual).
Dacă terapia cognitiv-comportamentală sau terapia comportamentală dialectică este potrivită pentru dumneavoastră este o determinare care se face cel mai bine împreună cu un terapeut cu experiență. Ambele tipuri de psihoterapie au un puternic suport de cercetare și s-a dovedit că pot ajuta o persoană cu o gamă largă de probleme de sănătate mintală.
Vreți să aflați mai multe despre DBT?
Plecăm de la articolul nostru care oferă o prezentare generală a terapiei comportamentale dialectice.