Anatomia șoldului

Descriere

Articulația șoldului este o articulație sferică care reprezintă punctul de articulare între capul femurului și acetabulul bazinului.

Articulația șoldului

• Articulație diartrodială cu stabilitatea sa inerentă dictată în primul rând de componentele/articulațiile sale osoase.
• Funcția primară a articulației șoldului este de a asigura suportul dinamic greutatea corpului/troncului, facilitând în același timp transmiterea forței și a sarcinii de la scheletul axial la extremitățile inferioare, permițând mobilitatea
• De obicei funcționează într-un lanț cinematic închis.

Mișcări disponibile

Articulația șoldului conectează extremitățile inferioare cu scheletul axial. Articulația șoldului permite mișcarea în trei axe majore, toate fiind perpendiculare între ele.

• Localizarea centrului întregii axe se află la nivelul capului femural.
• Axa transversală permite mișcarea de flexie și extensie.
• Axa longitudinală, sau pe verticală de-a lungul coapsei, permite rotația internă și externă.
• Axa sagitală, sau de la față la spate, permite abducția și adducția.

În plus față de mișcare, articulația șoldului facilitează susținerea greutății. Stabilitatea șoldului rezultă din mai mulți factori.

1. Forma acetabulului – Datorită adâncimii acetabulului, acesta poate cuprinde aproape întregul cap al femurului.

2. Labrumul acetabular (colier fiibrocartilaginos care înconjoară acetabulul) care asigură următoarele funcții:

• Transmiterea sarcinii
• Menținerea presiunii negative (de ex, „etanșarea vidului”) pentru a spori stabilitatea articulației șoldului
• Reglarea proprietăților hidrodinamice ale lichidului sinovial

Ligamentele & Capsula articulară

În general, capsula articulației șoldului este strânsă în extensie și mai relaxată în flexie.

Ligamentele capsulare includ

• Ligamentul iliofemural (cunoscut și sub numele de ligamentul Y de Bigelow) este cel mai puternic ligament din organism; se află pe fața anterioară a articulației șoldului – previne hiperextensia,
• Pubofemural se află în sens anteroinferior – previne abducția și extensia excesivă
• Ligamentul ischiofemural – este cel mai slab dintre cele trei ligamente și constă dintr-o bandă triunghiulară de fibre care formează capsula posterioară a articulației șoldului. Se atașează de ischium până în spatele acetabulului și se atașează de baza trohanterului mare – previne extensia excesivă

Ligamentul teres (ligamentul capului femural)

• Situat intracapsular și atașează vârful crestăturii cotyloide la foava capului femural.
• Servește ca purtător pentru artera foveală (diviziunea posterioară a arterei obturatoare), care alimentează capul femural la populația infantilă/pediatrică (contribuția vasculară la alimentarea cu sânge a capului femural este neglijabilă la adulți).
• Leziunile ligamentului teres pot apărea în luxații, care pot provoca leziuni ale arterei foveale, ceea ce duce la osteonecroza capului femural.

Capsula articulară:

Articulația șoldului este extrem de rezistentă, datorită întăririi sale prin ligamente și musculatură puternice, asigurând o articulație relativ stabilă. Spre deosebire de capsula articulară slabă a umărului, capsula articulară a șoldului contribuie substanțial la stabilitatea articulației. Capsula este mai groasă în sens antero-superior, unde apar tensiunile predominante ale suportării greutății, și este mai subțire în sens postero-inferior.

Labrumul

Labrumul formează o extensie fibrocartilaginoasă a acetabulului osos, compusă în principal din colagen de tip 1, care are de obicei o grosime cuprinsă între 2-3 mm. Acesta căptușește cavitatea acetabulară și se atașează de marginea osoasă a acetabulului. Are o formă neregulată, fiind mai lată și mai subțire în partea anterioară și mai groasă în partea posterioară. Pe fața anterioară, labrumul este triunghiular în secțiune radială. Pe fața posterioară, labrumul este pătrat din punct de vedere dimensional, dar cu o suprafață distală rotunjită.

Labrumul are trei suprafețe:

1. Suprafața articulară internă – adiacentă articulației (avasculară)
2. Suprafața articulară externă – în contact cu capsula articulară (vasculară)
3. Suprafața bazală – atașată de osul acetabular și de ligamente

Ligamentele transversale înconjoară șoldul și ajută la menținerea acestuia în poziție în timpul mișcării.

Se crede că cea mai mare parte a labrumului este avasculară, doar treimea exterioară fiind alimentată de arterele obturatoare, gluteală superioară și gluteală inferioară. Există controverse cu privire la existența unui potențial de vindecare în condițiile unei alimentări limitate cu sânge, iar acesta este un aspect clinic important. Se crede că porțiunile superioare și inferioare sunt inervate, conținând atât terminații nervoase libere, cât și organe terminale nervoase senzoriale (care dau senzațiile de durere, presiune și senzație de profunzime).

Funcțiile labrumului acetabular sunt:

• Stabilitatea articulară – mărește reținerea capului femural, adâncind articulația cu 21%, mărind suprafața articulației cu 28%, permițând astfel o arie mai largă de distribuție a forțelor și rezistând la mișcarea laterală și verticală în interiorul acetabulului
• Amortizoare sensibile
• Lubrificator articular – mecanismul de etanșare menține lichidul sinovial în contact cu cartilajul articular
• Distribuitor de presiune – obstrucționează fluxul de lichid în și dinspre articulație printr-o acțiune de etanșare care este adesea denumită „efect de aspirație”, având în vedere rezistența generată la distragerea capului din cavitatea acetabulară. Această funcție de etanșare nu numai că îmbunătățește stabilitatea articulației, dar se crede că distribuie mai uniform sarcinile de compresie aplicate suprafețelor articulare, reducând astfel solicitările maxime ale cartilajului în timpul suportării greutății.
• Diminuarea stresului de contact între cartilajul acetabular și cartilajul femural

Nervi

Articulația șoldului primește inervații de la nervii femural, obturator, gluteal superior.

Alimentarea sanguină

Numeroase variații în alimentarea cu sânge a șoldului.

• Cea mai frecventă variantă face ca alimentarea cu sânge să provină din arterele femurale circumflexă medială și circumflexă laterală, fiecare dintre acestea fiind o ramură a arterei femurale profunde (artera profundă a coapsei).
• Profunda femorală este o ramură a arterei femurale care se deplasează posterior.
• Există o contribuție suplimentară din partea arterei foveale (artera de la capul femurului), o ramură a diviziunii posterioare a arterei obturatoare, care se deplasează în ligamentul capului femurului.
• Artera foveală ajută la evitarea necrozei avasculare cu întreruperea arterelor circumflexe medială și laterală.
• Există două anastomoze semnificative. Anastomoza încrucișată susține partea superioară a coapsei și anastomoza trohanteriană, care susține capul femurului.

Mușchii

Mușchii articulației șoldului pot fi grupați pe baza funcțiilor lor în raport cu mișcările șoldului

Flexorii:

• Psoas Major
• Psoas Minor
• Iliacus
• Pectineus
• Rectus Femoris

Extensori:

• Gluteus Maximus
• Semitendinosus
• Semimembranosus
• Biceps Femoris (cap lung)

Adductori:

• Adductor Magnus
• Adductor Longus
• Adductor Brevis
• Gracilis
• Pectineus

Abductori:

• Gluteus Medius
• Tensor Fascia Latae

Rotori interni:

• Tensor Fascia Latae
• Gluteus Minimus

Rotori externi:

• Gluteus Maximus
• Gemellus Superior
• Gemellus Inferior
• Obturator Externus
• Obturator Internus
• Quadratus Femoris

. Piriformis

Poziția de împachetare închisă

Extensia completă a articulației șoldului este poziția de împachetare închisă, deoarece această poziție strânge ligamentele puternice ale articulației, rezultând o stabilitate.

Positie împachetată deschisă

Articulația șoldului este una dintre singurele articulații în care poziția de contact articular optim (flexie, abducție și rotație externă combinate) este poziția împachetată deschisă, mai degrabă decât poziția împachetată închisă, deoarece flexia și rotația externă tind să desfacă ligamentele și să le facă moi.

Informații importante

Artroplastia totală de șold (THA)

• Procedură electivă pentru pacienții cu dureri de șold secundare unor afecțiuni degenerative. Procedură extrem de eficientă care ameliorează durerea și restabilește funcția pentru a îmbunătăți calitatea vieții.
• Indicată pentru pacienții la care au eșuat alte metode conservatoare, inclusiv injecții cu corticosteroizi, fizioterapie, reducerea greutății sau tratamente chirurgicale anterioare.

Triunghiul femural:

• Regiune definită de ligamentul inghinal superior, de adductorul lung medial și de sartorius lateral.
• Importantă deoarece conține numeroase structuri vasculare și neuronale, inclusiv vena, artera și nervul femural.

Unghiul de înclinare femurală:

• Unghiul care rezultă din intersecția dintre o linie care coboară pe axul lung al femurului și o linie trasată prin gâtul femurului.
• În mod obișnuit, adultul normal are un unghi de înclinare între 120 și 125 de grade, de obicei este mai aproape de 125 la vârstnici.
• O creștere a acestui unghi, mai mare de 125 de grade, duce la coxa valga, iar o scădere se numește coxa vara.

Unghiul de torsiune femurală:

• Se formează prin observarea relației dintre axa capului și a gâtului femural și condilii femurali.
• Femurul normal are un unghi de torsiune între 12 și 15 grade.
• O creștere a acestui unghi se numește anteversie, în timp ce o scădere a acestui unghi se numește retroversie*.

Anatomie aplicată

1. Mersul lui Trendelenburg

Când oricare dintre caracteristicile de control al echilibrului lateral cedează, suportul este dereglat. Pelvisul tinde să cadă pe partea nesusținută atunci când individul stă în picioare pe membrul afectat. Acest lucru se numește semnul Trendelenburg. Persoana merge cu un mers caracteristic clătinat sau clătinat.

În A: Semnul Trendlenburg negativ. Abductorii șoldului acționează normal înclinând pelvisul în sus atunci când piciorul opus este ridicat de la sol.

În B: Semnul lui Trendlenburg pozitiv. Abductorii șoldului sunt incapabili să controleze căderea bazinului atunci când piciorul opus este ridicat.
2. Nervul sciatic

• Poate fi comprimat la nivelul marginii inferioare a gluteus maximus prin așezarea pe o bancă cu o margine ascuțită.
• Poate fi lezat prin injecții intravasculare profunde plasate greșit. Pentru a preveni acest lucru, injecția este de obicei administrată în cadranul superolateral.
• Poate fi lezat în luxația posterioară a articulației șoldului.

3. Hernia sciatică

• Structurile pelviene pot ieși prin foramenul sciatic mare comprimând conținutul foramenului și pot prezenta durere, amorțeală și slăbiciune la nivelul membrului inferior dacă nervul sciatic este comprimat.

4. Sindromul durerii trohanteriene mari

5. Șoldul care pocnește

6. Disc alunecat

• Durerea unui disc intervertebral lombar prolapsat sau deformat dacă este adesea referită la regiunea gluteală sau la fața laterală a coapsei.

7. Bursita ischială

• Inflamație a bursei de deasupra tuberozității ischiatice.

8. Sindromul piriformis

.