Mulți oameni ne întreabă: „Care este diferența dintre Sindromul Irlen și dislexia?”. Multe dintre simptome pot fi similare, deci cum puteți ști ce problemă aveți cu adevărat? Ei bine, mai întâi, haideți să definim dislexia.
Potrivit Asociației Internaționale de Dislexie, „Dislexia este o dizabilitate de învățare bazată pe limbaj. Dislexia se referă la un grup de simptome, care au ca rezultat faptul că oamenii au dificultăți cu abilități lingvistice specifice, în special cu cititul. Elevii cu dislexie au, de obicei, dificultăți cu alte abilități lingvistice, cum ar fi ortografia, scrierea și pronunțarea cuvintelor.” O definiție oficială a dislexiei folosită de Institutul Național pentru Sănătatea Copilului și Dezvoltare Umană afirmă: „Este caracterizată prin dificultăți în recunoașterea exactă și/sau fluentă a cuvintelor și prin abilități slabe de ortografie și decodare. Aceste dificultăți rezultă, de obicei, dintr-un deficit în componenta fonologică a limbajului, care este adesea neașteptat în raport cu alte abilități cognitive și cu furnizarea unei instruiri eficiente la clasă”. Consecințele secundare pot include probleme de înțelegere a lecturii și o experiență redusă de lectură care poate împiedica creșterea vocabularului și a cunoștințelor de bază.”
În esența sa, experții actuali sunt de acord că dislexia este o tulburare bazată pe limbaj, iar tratamentul se concentrează, în general, pe utilizarea unei abordări multisenzoriale structurate a limbajului pentru a ajuta persoanele cu dislexie să consolideze căile cerebrale care conectează vorbirea cu scrisul. De fapt, este greșit spus că semnul revelator al dislexiei este acela de a vedea cuvintele pe dos. În schimb, este o incapacitate de a conecta literele și cuvintele pe care le văd pe pagină cu sunetele și semnificațiile lor.
În schimb, sindromul Irlen este o tulburare de procesare perceptuală, ceea ce înseamnă că se referă în mod specific la modul în care creierul procesează informațiile vizuale pe care le primește. Nu este o tulburare bazată pe limbaj, iar instruirea bazată pe fonică nu va ajuta o persoană cu Sindromul Irlen să se îmbunătățească în același mod în care va ajuta o persoană cu dislexie să-și îmbunătățească abilitățile de citire. În esență, sindromul Irlen este o sensibilitate la lumină, în care indivizii sunt sensibili la o anumită lungime de undă a luminii, iar această sensibilitate este cea care provoacă simptomele fizice și vizuale pe care le experimentează persoanele cu sindrom Irlen. Persoanele cu Sindromul Irlen au dificultăți de citire nu pentru că creierul lor are dificultăți în a conecta literele pe care le văd cu sunetele pe care le fac acele litere, ci pentru că văd distorsiuni pe pagina tipărită sau pentru că fundalul alb sau strălucirea le rănește ochii, le dă dureri de cap sau îi face să adoarmă atunci când încearcă să citească.
În comparație cu dislexia, dificultățile experimentate ca urmare a Sindromului Irlen pot merge mult dincolo de simpla citire. Persoanele cu Sindromul Irlen au dificultăți în procesarea tuturor informațiilor vizuale, nu doar a cuvintelor de pe o pagină tipărită, așa că adesea întâmpină dificultăți în ceea ce privește percepția adâncimii, șofatul, performanța sportivă și alte domenii care, în general, nu au legătură cu dislexia.
Este posibil ca cineva să sufere atât de dislexie, cât și de Sindromul Irlen, și trebuie căutat un tratament adecvat pentru ambele tulburări. Pentru mai multe informații despre Sindromul Irlen, vizitați https://irlen.com/what-is-irlen-syndrome/.
.