Pictorul Vincent van Gogh este bine cunoscut pentru operele sale de artă și pentru un aspect particular al vieții sale personale: post-impresionistul a petrecut ceva timp într-o clinică psihiatrică. Acolo, el a produs opere de artă precum Noapte înstelată și multe dintre faimoasele sale autoportrete.
Pe lângă faptul că suferea de anxietate și depresie, artistul s-a confruntat și cu o criză de epilepsie. Unii experți cred că pictorul a suferit, de asemenea, de o supradoză de xantofilă – și acest factor i-a afectat arta, deoarece Van Gogh a putut vedea mai multe culori gălbui, a intensificat galbenul în picturile sale.
În afară de Van Gogh, mulți alți artiști au avut probleme similare. Astăzi vom prezenta patru artiști care au suferit de boli mintale – și modul în care acestea le-au afectat arta.
Louis Wain
Louis Wain a fost un ilustrator englez născut în 1860, care a devenit cunoscut pentru ilustrațiile sale cu pisici antropomorfe.
Pisicile cu ochi mari, care sunt de obicei în situații sociale, cum ar fi jocuri sau întâlniri, nu au fost create inițial la comandă. Deși Wain era deja cunoscut de public, a început să deseneze pisici pentru a-și amuza soția.
Din păcate, la scurt timp după ce s-a căsătorit, Wain și-a pierdut soția din cauza cancerului. Iar moartea ei a fost factorul declanșator al unei depresii profunde în viața artistului.
La vârsta de 57 de ani, a fost diagnosticat cu schizofrenie, o tulburare care afectează nu doar modul de gândire al unei persoane, ci și comportamentul acesteia. Wain a început să acționeze agresiv, astfel că și-a petrecut ultimii 15 ani din viață în instituții psihiatrice.
Nu doar personalitatea sa a fost afectată: Operele de artă ale lui Wain au început, de asemenea, să aibă un stil din ce în ce mai puțin asemănător cu lucrările sale inițiale. Pisicile sale, înainte zâmbitoare și drăgălașe, au început să prezinte trăsături diferite, au devenit mai geometrice și mai colorate. Cele mai multe dintre aceste pisicuțe psihedelice s-au născut atunci când Wain a fost internat la Spitalul Napsbury, unde artistul a murit în cele din urmă.
Edvard Munch
„Nu pot scăpa de bolile mele, pentru că sunt multe lucruri în arta mea care există doar datorită lor”, scria pictorul norvegian Edvard Munch, celebru pentru tabloul „Țipătul” și pentru că a fost unul dintre principalii artiști ai mișcării expresioniste.
Familia lui Munch îl predispunea deja la posibile probleme de sănătate mintală. Mama sa și una dintre surorile sale au murit de tuberculoză când el era foarte tânăr. Tatăl său suferea de depresie, iar cealaltă soră a fost diagnosticată cu schizofrenie. Munch nu a scăpat nevătămat. A avut o cădere psihică în 1908, agravată de alcoolism, și a fost internat într-o clinică de sănătate mintală din Danemarca.
În plus față de problemele psihice cunoscute, pictorul s-a mai confruntat și cu alte probleme: în 1937, lucrările sale au fost confiscate de guvernul lui Hitler, fiind etichetate de dictator drept „artă degenerată”.
Munch a scris că „boala, nebunia și moartea erau îngerii negri care îmi păzeau culcușul” și chiar a ajuns să fie diagnosticat cu neurastenie, o afecțiune clinică asociată cu isteria și ipohondria. Opera sa este caracterizată de figuri al căror sentiment de disperare și angoasă este evident. Trăsăturile și culorile pe care Munch le folosește în compozițiile sale demonstrează adesea propria sa stare de spirit.
Francisco de Goya
Cel de-al treilea artist de pe lista noastră este pictorul spaniol Francisco de Goya. La 46 de ani, Goya era țintuit la pat, își pierduse auzul și era foarte bolnav de ceva ce nu a fost diagnosticat la vremea respectivă. Surditatea sa avea mai multe explicații, cum ar fi sifilisul sau otrăvirea cu plumb. Cu toate acestea, artistul a prezentat, de asemenea, semne de tulburări mentale care i-au afectat opera.
Speculațiile mai actuale sugerează că Goya suferea de sindromul Susac, o boală care, pe lângă faptul că provoacă pierderea auzului și a vederii, cauzează și probleme cerebrale și de echilibru.
Atacurile de halucinații și delir au fost, de asemenea, frecvente în perioada cea mai critică a bolii pictorului. Factorii externi, cum ar fi războaiele napoleoniene, l-au marcat profund și pe pictor. În operele sale, el a portretizat gravitatea melancoliei umane, picturile reprezentând suferința umană devenind din ce în ce mai frecvente.
Yannoulis Chalepas
Grecul Yannoulis Chalepas este un caz diferit. Nu numai că este singurul sculptor de pe lista noastră, dar boala mintală pe care a avut-o nu a avut niciun efect direct asupra stilului său. Cu toate acestea, a petrecut mai multe decenii fără să producă nimic sau distrugându-și lucrările imediat ce le crease.
Chalepas și-a început cariera artistică relativ discret și chiar a deschis un atelier în Atena după ce a studiat la München. Cu toate acestea, în jurul anului 1878, a început să prezinte primele simptome de boală mintală. Zece ani mai târziu, a fost diagnosticat cu demență, având doar 36 de ani.
Mama lui Chalepas credea că arta era cu adevărat responsabilă pentru starea mentală a fiului său, așa că a încercat să îl țină departe de sculptură. Abia după moartea ei, în 1916, s-a întors efectiv la muncă. Cercetătorii sunt de acord că în această perioadă a început să creeze sculpturi cu mai multă libertate și nu mai era atât de atașat de idealurile neoclasice.
Subiectul bolii mintale și al artei a fost adesea discutat, mai ales în ultimii ani. Este de netăgăduit că există o relație, mai ales dacă ne gândim la artă ca la o formă elementară de comunicare umană. Din această perspectivă, producția artistică nu ar fi doar un răspuns la boală, ci și o formă de ieșire, o supapă de eliberare.
Află mai multe:
- Dacă ți-a plăcut acest articol, vezi și acest video: Arta și tulburările psihice – Ce legătură există între ele?
Descoperiți mai multe introspecții în poveștile artiștilor cu:
Revista DailyArt cu o donație modestă. Iubim istoria artei și
vrem să continuăm să scriem despre ea.